Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:46 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sebastian Ghiţă rămâne sub control judiciar

ro

25 Feb, 2015 14:06 1529 Marime text
Deputatul Sebastian Ghiţă, acuzat de sprijinirea unui grup infracţional în dosarul lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, rămâne sub control judiciar după ce instanţa supremă i-a respins plângerea la măsura dispusă de procurorii DNA Ploieşti.
 
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins plângerea deputatului Sebastian Ghiţă împotriva ordonanţei procurorilor DNA privind controlul judiciar, parlamentarul, pus sub acuzare în dosarul omului de afaceri Iulian Herţanu, rămânând sub incidenţa măsurii preventive, au declarat, miercuri, pentru Mediafax, reprezentanţii biroului de presă al instanţei supreme.
 
Sebastian Ghiţă, pus sub control judiciar în 17 februarie sub acuzaţia de sprijinirea unui grup infracţional în dosarul cumnatului premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, a contestat această măsură în 19 februarie.
 
În acelaşi dosar au fost puşi sub control judiciar deputatul PSD Vlad Cosma şi tatăl acestuia, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, tot pentru sprijinirea unui grup infracţional. Şi aceştia au contestat măsura DNA, iar instanţa supremă le-a respins ca inadmisibile plângerile. Tot sub control judiciar a fost pus şi directorul de producţie al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman, măsura fiind dispusă luni de procurorii anticorupţie.
 
Conform anchetatorilor, Virgiliu Roman, Sebastian Ghiţă, Vlad şi Mircea Cosma au sprijinit grupul infracţional din care făcea parte Iulian Herţanu ca să acceseze şi să primească fonduri europene în cadrul contractului de extindere a reţelei de canalizare din oraşul Comarnic, proiect în valoare de aproape zece milioane de euro.
 
În acest dosar, Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, este arestat preventiv alături de omul de afaceri Vladimir Ciorbă.
 
Sursa: gandul.info
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii