Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:51 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sebastian Ghiţă poate fi reţinut, dar nu şi arestat pentru că nu au fost suficiente voturi!

ro

29 Mar, 2016 13:14 1425 Marime text
 
Comisia Juridică a Camerei Deputaților a decis, în urmă cu câteva minute, că deputatul Sebastian Ghiță poate fi reținut, dar nu poate fi arestat. Avizul comisiei pentru reținere în cazul lui Ghiță a trecut de vot cu 11 voturi ”pentru” reținere, cinci voturi ”împotrivă” și cinci abțineri.
 
În cazul cererii de arestare, au fost 21 de voturi, dintre care 10 ”pentru arestare”, șase împotrivă și cinci abțineri, dar nu s-a întrunit numărul necesar de voturi.
 
La ședință au fost prezenți 16 membri ai comisiei, precum și Sebastian Ghiță care a venit să își expună punctul de vedere cu privire la acuzațiile care i se aduc de către DNA. Sebastian Ghiţă a venit cu un proiector la Comisia Juridică, pentru a le arăta deputaţilor probe care, susţine el, îi demonstrează nevinovăţia.
 
Decizia finală o au însă colegii lui Ghiţă care ar putea vota mâine în plen cele două cereri ale procurorilor în dosarul în care deputatul are şapte capete de acuzare, printre care dare de mită şi şantaj.
 
Acest dosar nu este însă singurul. Sebastian Ghiţă mai este anchetat în dosarul cumnatului lui Victor Ponta, pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat, dar şi că ar fi dat sume de bani pentru a ajunge deputat.
 
Ghiţă a fost cercetat pentru dare de mită şi spălare de bani şi în cazul finanţării clubului sportiv Asesoft.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii