Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:32 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sebastian Ghiţă Domnul Elan Schwartzenberg nu poate să fie managerul Realitatea

ro

30 Apr, 2011 20:47 1028 Marime text

Sebastian Ghiţă a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că Elan Schwartzenberg nu poate să fie managerul Realitatea TV şi nu poate să fie implicat în managementul televiziunii.

"Domnul Elan Schwartzenberg nu poate să fie managerul Realitatea. El nu poate să fie implicat în managementul Realitatea", a spus Sebastian Ghiţă.

Ghiţă a precizat că el (ca persoană desemnată de compania Asesoft, n.r.) va continua să managerieze Realitatea, respectând astfel contractul semnat între Asesoft şi Realitatea Media, în octombrie 2010, şi care are o valabilitate de cinci ani.

Întrebat ce va face dacă Sorin Ovidiu Vîntu va decide totuşi să îl implice pe Elan Schwartzenberg în managementul Realitatea, Sebastian Ghiţă a spus: "Domnul Vîntu nu are nicio calitate la Realitatea. Domnul Vîntu este o persoană fizică din România".

Totodată, întrebat ce va face dacă Adunarea generală a acţionarilor Realitatea Media va anunţa luni că a decis rezilierea contractului cu Asesoft, Sebastian Ghiţă a spus că doar instanţa poate să decidă acest lucru. "Un contract între două societăţi nu poate fi desfăcut decât în instanţă. Conform legilor din România numai o instanţă se poate pronunţa asupra acest lucru, nu AGA Realitatea Media", a spus Sebastian Ghiţă.

Adunarea generală a acţionarilor Realitatea Media s-a întrunit joi, la Viena, şi a analizat situaţia contractului de management încheiat cu Asesoft, după cum a declarat în 27 aprilie, pentru MEDIAFAX, Sorin Ovidiu Vîntu. El a mai afirmat că decizia luată de AGA Realitatea Media în privinţa contractului încheiat cu Asesoft va fi făcută publică ulterior. Până în acest moment, nu a fost făcută publică decizia luată de AGA Realitatea Media cu privire la contractul de management încheiat cu Asesoft.

Până în momentul difuzării acestei ştiri, Elan Schwartzenberg nu a putut fi contactat pentru un comentariu referitor la speculaţiile privind preluarea management-ului Realitatea TV.

Sursa:http://www.mediafax.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii