Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:39 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se vor deconta cheltuielile pentru achiziționarea manualelor școlare

ro

09 Sep, 2015 22:08 1203 Marime text
 
O Hotărâre de Guvern stabilită astăzi, stabilește că peste 362.500 de elevi aflați în anul școlar 2015-2016 în ciclul superior al învățământului liceal de stat în clasele a XI-a, a XII-a și a XIII-a vor beneficia de decontarea cheltuielilor pentru achiziționarea de manuale școlare în limita a 55 de lei pentru fiecare elev.
 
Potrivit unui comunicat de presă transmis Agerpres de către Guvern, măsura are scopul să contribuie la creșterea calității procesului educațional prin accesul elevilor din ciclul liceal superior la resurse educaționale, ceea ce se va reflecta cu siguranta si la nivelul rezultatelor la examenul national de bacalaureat.
 
Astfel, conform actului normativ, pentru decontarea cheltuielilor de achiziționarea a manualelor școlare, elevii înmatriculați în clasele a XI-a, a XII-a și a XIII-a depun la secretariatul unității de învățământ o solicitare scrisă, însoțită de factura fiscală/facturile fiscale din care reies numele elevului/părintelui sau tutorelui legal instituit, informațiile referitoare la manualele achiziționate - suma achitată, titlul, autorii, editura, după caz, potrivit aceleiași surse.
 
Unitățile de învățământ decontează până la data de 18 decembrie 2015 sumele cheltuite, pentru care au fost depuse documente justificative până la data de 15 noiembrie 2015.
 
Potrivit Hotărârii de guvern, se decontează sumele cheltuite pentru achiziționarea manualelor școlare care se regăsesc în lista manualelor aprobate de Ministerul Educației pentru nivelul de clasă la care este înmatriculat elevul.
 
Beneficiarii vor fi aproximativ 362.500 elevi, iar suma preconizată pentru decontarea manualelor este de aproximativ 20 de milioane de lei, precizează comunicatul Guvernului.
 
Astfel, sumele destinate decontării cheltuielilor pentru achiziționarea manualelor școlare pentru elevii din clasele terminale de liceu se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării Științifice.



Sursa foto: timisoaraonline.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii