Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:50 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE 3. Moţiunea de cenzură a picat în Parlament

ro

08 Feb, 2017 12:53 1826 Marime text

Nu cu mult timp în urmă, în Parlamentul României a început dezbaterea moţiunii de cenzură depusă împotriva Guvernului Grindeanu. 

Renunţaţi la legalizarea furtului în România (...) Românii nu vor graţierea şi salvarea politicienilor corupţi. Legiferarea în folos propriu nu este o soluţie pentru România pentru că nu face decât să slăbească statul de drept şi să ne slăbească ca naţiune. Vă somăm să renunţaţi la acţiunile împotriva respectării legii, să renunţaţi la a proteja şi a atenta la viaţa, siguranţa şi viitorul românilor. Nu vă mai ascundeţi în spatele unui vot pe care cetăţenii vi l-au acordat cu bună credinţă şi deschideţi larg ochii pentru a vedea că nu guvernaţi o Românie minoritară a celor corupţi”, se arată în textul moţiunii. 

Premierul Sorin Grindeanu a vorbit deja despre măsurile pe care echipa de miniştrii o vor lua în perioada următoare. De asemene,a şeful Executivului a făcut trimitere şi la ordonanţa cu privire la modificarea Codurilor penale, care a stârnit nemulţumiri în rândul oamenilor. 

Am înţeles pe deplin toată emoţia şi supărarea pe care OUG 13 le-au generat. O parte însemnată a acestei ţări ne-a transmis democratic că nu identifică binele general în acea ordonanţă. Nu a fost vorba niciodată depre ordonanța pe grațiere. Cred că cineva din interiorul PNL, cu mai multă credibilitate și competență, putea să susțină această moțiune. Dar fiecare dă socoteală o dată la patru ani, în fața oamenilor, pentru ceea ce face în Parlament. Iar colegii liberali au dat socoteală cu vârf și îndesat la alegerile din 11 decembrie. Mă uit, de asemenea, la parlamentarii USR, care susțin acest demers. Poate lipsa de experiență și avântul i-a făcut să se asocieze cu un partid pe care, până mai ieri, îl critica cu vehemență. Aveam așteptări mult mai mari de la această nouă generație în Parlament, dar cred că domniilor lor și-au propus de fapt să salveze România prin somn. Altfel, nu pot să înțeleg cum poți să dormi în Parlament, când se dezbate bugetul țării. De asemenea, sper că domnul Nicușor Dan și-a făcut mai bine temele pentru astăzi și știe ce vrea să spună”, a precizat Sorin Grindeanu. 



În momentul de faţă, Liviu Dragnea, liderul social-democraţilor şi preşedinte al Camerei Deputaţilor, le vorbeşte parlamentarilor prezenţi în plenul Parlamentului. 


UPDATE 15.35
Potrivit primelor informaţii, moţiunea de cenzură a picat. Conform procesului verbal al votului, au fost înregistrate doar 161 de voturi pentru, număr insuficient pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată. 

UPDATE 15.30

S-a trecut la votul pentru moţiunea de cenzură. Votul este secret, cu bilelele albe şi negre care trebuie introduse în urnele albă şi cea neagră. 

UPDATE, ora 13.20

Raluca Turcan, preşedintele interimar al liberalilor, a luat cuvântul în plenul Parlamentului. Reprezentanţii Partidului Naţional Loberal au solicitat Guvernului Grindeanu să demisioneze, având în vedere ordonanţa de urgenţă adopătată cu referire la modificarea Codurilor Penale. 

Şi Nicuşor Dan, liderul Uniunii Salvaţi România, a vorbit la pupitru şi a criticat echipa guvernamentală condusă de Sorin Grindeanu.

Parlamentarii PNL şi USR susţin că, sub masca respectării unor decizii ale unor instanţe interne sau internaţionale, Guvernul girat de domnii Dragnea şi Tăriceanu loveşte în ceea ce înseamnă siguranţa românilor şi interesele lor legitime”.

Kelemen Hunor, liderul Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, a susţinut şi el un discurs în faţa parlamentarilor, în cadrul căruia a precizat că formaţiunea pe care o reprezintă se va abţine la votul pe moţiunea de cenzură. 

Urmează discursul susţinut de Călin Popescu Tăriceanu, copreşedintele ALDE şi preşedinte al Senatului. 

Sursa foto: facebook Sorin Grindeanu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii