Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:47 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scrisoarea unei tinere din diaspora către Victor Ponta ”Ați reușit un singur lucru - Ne-ați unit!”

ro

11 Nov, 2014 09:15 1693 Marime text
”Am observat un lucru la dumneavoastră: sunteți genul de om care cheamă jandarmii pentru a bate batrânii și copiii din Pungești, sunteți genul de om care trimite forțele de ordine împotriva tinerilor protestatari din societatea civilă când se opun unor proiecte distructive, iar acum ați încercat să ne reduceți la tăcere și pe noi, cei din diasporă”, se arată în scrisoarea unei tinere din Paris, preluată de romaniacurata.ro.
 

Citiţi mai jos scrisoarea integrală:

 
Domnule prim-ministru Ponta,
 
Duminică 2 noiembrie mi-ați amintit brusc, după 18 ani de când trăiesc aici, de ce am părăsit România și de ce nu mă întorc în țara în care m-am născut.
 
Domnule Victor Ponta, nu sunteți demn de sloganul «Mândri că suntem români»!
 
Câtă nesimțire poate exista în oamenii din guvernul dumneavoastră încât să nu considere alegerile prezidențiale o prioritate care necesită o organizare decentă ? Când se știe foarte bine că suntem  peste 3.000.000 de români în diaspora.
 
Aș fi înțeles dacă ar fi fost vorba de incidente izolate, dar s-a întâmplat în majoritatea țărilor cu concentrație mare de români.
 
Am ajuns la ambasadă la ora 10:30, când era deja o aglomerație de câteva sute de metri de coadă,  stăteau câte patru persoane in paralel… Soțul meu îmi spune : «Sper că nu vrei să mă ții câteva ore la coada asta?!»
 
Eu am votat, dacă asta vă întrebați, avansând mai repede, pentru că mi s-a permis, având un copil mic. Sora mea cu familia ei, care veniseră în același timp cu noi, au votat la orele 16, după 5 ore și jumătate de așteptare. Mulți dintre prietenii mei nu au avut aceeași șansă, deoarece unii dintre ei au ajuns abia la orele 16,  când li s-a spus ca s-a primit ordin de la București să nu se mai distribuie formulare in exteriorul ambasadei, deși cât am stat noi la coadă , toate formularele au fost distribuite până departe pe stradă, acolo unde erau ultimii oameni la rând. Sunt sigură că ați văzut coada imensă de la Paris, nu-i așa, d-le Ponta?
 
Nu am înțeles aici tactica guvernului din care faceți parte. De ce să nu se mai distribuie formulare, când cozile au crescut în loc să se micșoreze? Dar poate mă luminați dumneavoastră…
 
Spre seară, marea aceea de oameni și-a dat seama că nu va putea vota, din cauza timpului scurt, motiv pentru care au solicitat prelungirea programului de votare, dar ministrul dumneavoastră a refuzat această cerere. Spuneți că nu se putea prelungi, când acest lucru s-a făcut deja, la alte alegeri, evitându-se astfel nemulțumiri și agitații.
 
A fost normal că oamenii care au așteptat cu picioarele înghețate ore în șir să vocifereze, ați fi făcut la fel în locul lor, sunt sigură. Dar de aici până la a face apel la forțele de ordine franceze , pentru a scoate oamenii afară din incinta ambasadei, mai este cale lungă…
 
Am observat un lucru la dumneavoastră: sunteți genul de om care cheamă jandarmii pentru a bate batrânii și copiii din Pungești, sunteți genul de om care trimite forțele de ordine împotriva tinerilor protestatari din societatea civilă când se opun unor proiecte distructive, iar acum ați încercat să ne reduceți la tăcere și pe noi, cei din diasporă.
 
Cât sunteți de mândru că sunteți român?
 
Cum v-ați permis să ne catalogați drept agitatori? Și cum v-ați permis să ne calomniați spunând că am mers la vot cu autocarele la orele 20?
 
Noi suntem DEMNI de a fi români, am trecut prin multe dificultăți, majoritatea dintre noi am pornit de la zero în pribegie. Noi nu ne mânjim reputația ca majoritatea politicienilor din România, dintre care tot mai mulți ajung astăzi în pușcărie.
 
Domnule Victor Ponta, ați reușit un singur lucru, ne-ați unit! Ceea ce ar trebui să vă umple de mulțumire, doar asa v-ați definit, ca președintele care unește, deci v-ați atins scopul. Vă mulțumim pentru asta, altfel nu știam că suntem atât de mulți și atât de hotărâți!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii