Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:15 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şcoala altfel Elevii au intrat în „simulatorul de cariere” al Universităţii Andrei Şaguna din Constanţa

ro

10 Apr, 2014 21:36 2576 Marime text
În săptămâna „Şcoala altfel” din învăţământul preuniversitar, Universitatea „Andrei Şaguna” are porţile deschise pentru toţi elevii din judeţul Constanţa. În cursul zilei de miercuri, elevii de la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia şi de la Liceul Tehnologic de Electrotehnică şi Telecomunicaţii din Constanţa au vizitat sediul universităţii, din bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. 13 şi au participat la acţiunea „Simulator de carieră”.
Aşa cum se menţionează într-un comunicat de presă, asistaţi de cadrele didactice ale universităţii, dar beneficiind şi de implicarea entuziastă a studenţilor, elevii au dat primele interviuri de angajare, desigur simulate, şi au intrat într-un program de orientare şcolară şi profesională, conceput într-un mod atractiv, cu ajutorul unui set de instrumente psihologice.
De asemenea, elevii au vizitat laboratoarele şi sălile de curs, precum şi biblioteca virtuală, prin intermediul căreia universitatea este conectată la cele mai multe biblioteci virtuale din Europa şi din lume, având acces la cele mai recente lucrări şi reviste.
Puncte de atracţie deosebite ale turului au fost sala „Yunus Emre”, decorată în stil tradiţional turcesc, dar şi sediul Asociaţiei Române de Prietenie cu R.P. Chineză, înfrumuseţat cu numeroase obiecte de artă chinezeşti, locuri în care elevii au făcut multe fotografii.
„Universitatea „Andrei Şaguna” îşi ţine porţile deschise nu doar în timpul acestei săptămâni speciale pentru învăţământul preuniversitar, ci în permanenţă, astfel încât elevii din liceele constănţene ne pot vizita oricând sediul, având posibilitatea de a asista, alături de studenţi, la orele de curs şi la seminarii”, se mai precizează în comunicatul de presă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii