Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:56 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SC Polaris M Holding acționează în municipiul Constanța. Zeci de utilaje intervin la această oră (galerie foto)

ro

26 Feb, 2018 20:58 1851 Marime text
Având în vedere avertizarea meteo valabilă pentru astăzi, 26.02.2018, precum și pentru această noapte, 320 tone material antiderapant au fost împrăştiate pe străzile principale și secundare din municipiul Constanța până la această oră.
 
S-a acționat și se continuă intervenția cu întregul efectiv de utilaje al SC Polaris M Holding, respectiv: 24 de utilaje tip lamă, 4 utilaje tip lamă dotate cu sărărițe și 9 sărărițe.
 
Reprezentanții Direcției Generale Servicii Publice au intervenit pentru îndepărtarea unui panou căzut în zona Tomis III, precum și a unei ramuri căzute la intersecția străzilor Nicolae Grindeanu cu Meșterul Manole.
 
La această oră (20.30), reprezentanții Electocentrale Constanța SA lucrează pentru remedierea unei avarii care a dus la oprirea furnizării agentului termic către punctele termice 140 și 142 situate pe strada Dispensarului, zona Tomis III.
 
Se intervine în continuare în stațiile de autobuz, pe trecerile de pietoni și trotuare, la intrările de la Unitatea de primiri urgențe din Constanța.
 
Se circulă în condiții de iarnă pe străzile principale și secundare din municipiu.
 
16 persoane se află la acestă oră la adăpostul de urgenţă pentru sezonul rece, unde primesc hrană şi ceai cald.
 
Deoarece în timpul nopţii se aşteaptă o intensificare a fenomenelor meteo, se va interveni în continuare cu tot efectivul de utilaje al SC Polaris M Holding.
 
”Din cauza temperaturilor scăzute, recomandăm evitarea deplasării în spaţii deschise şi a expunerii la frig, mai ales pentru anumite categorii de persoane: vârstnici, bolnavi cronici, copiii foarte mici sau cei care au diverse afecţiuni, gravidele cu risc sau cele în ultimul trimestru de sarcină, persoane cu dizabilităţi.
 
În cazul în care deplasarea este absolut necesară, se impune folosirea de îmbrăcăminte călduroasă şi impermeabilă pentru a asigura protecţie împotriva vântului. Protejarea extremităţilor şi a feţei este esenţială în prevenirea apariţiei degerăturilor. De asemenea, recomandăm renunţarea la deplasările pe distanţe lungi, în vehicule fără posibilităţi de climatizare şi neechipate adecvat sezonului.
 
Totodată, recomandăm folosirea mijloacelor de transport în comun și evitarea folosirii autovehiculelor personale. Dacă deplasarea este absolut necesară, rugăm constănțenii să nu staționeze autovehiculele în locuri care ar împiedica accesul autovehiculelor cu competențe în asigurarea serviciilor de urgență.
 
Pentru a evita posibilele accidente, recomandăm participanților la trafic să circule cu viteză care să nu depășească 30 km/h, iar autovehiculele să fie echipate cu anvelope de iarnă.
 
Reamintim faptul că persoanele fizice și juridice au obligația conform HCL 184/2013 să asigure îndepărtarea țurțurilor, a zăpezii și a gheții din zona imobilelor și depozitarea acestora în afara părții carosabile și în alte locuri în care circulația pietonală să nu fie afectată”, anunță Municipalitatea.
 
Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055;
Dispecerat Serviciul Gestionare Spații Verzi – 0722545366/ 0241/488171;
Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205;
Dispecerat Serviciul Protecție Civilă - 0799606189.

Sursă foto: Primăria Municipiului Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii