Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:46 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şase generali, un comandor, doi colonei şi un plutonier de armată cercetaţi în dosarul locuinţelor de serviciu

ro

26 Apr, 2013 12:40 2089 Marime text

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă de alte 10 persoane care au deţinut funcții de conducere din MApN, în legătură cu achiziţionarea, în condiții nelegale, a unor locuințe de serviciu la preţ subvenţionat:

  • general maior ŞERBAN FLOAREA,

  • general maior RADICI FRANCISC,

  • general maior NĂSTASE CONSTANTIN,

  • general locotenent MEDAR SERGIU-TUDOR,

  • general locotenent ROTARU GHEORGHE,

  • general corp de armată CHELARU MIRCIA,

  • comandor GONCIARUC GHEORGHE,

  • colonel JULEA CORNEL,

  • colonel VIZITIU IONEL,

  • plutonier adjunct MATEI MIHAELA,

toţi în rezervă, în sarcina acestora reţinându-se infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, sub forma participaţiei improprii

În rezoluția de începere a urmăririi penale se arată că există date şi indicii temeinice că învinuiții sus menționați au închiriat și ulterior au cumpărat, în regim subvenţionat, o locuinţă de serviciu de la Ministerul Apărării Naţionale, cu încălcarea prevederilor legale, făcând uz, de declaraţii false. Potrivit rezoluției procurorilor, învinuiții s-au prevalat de prevederile Legii 562/2004 pentru a-și cumpăra locuințele de serviciu, în condițiile în care dețineau sau deținuseră, una, doua sau chiar trei alte locuințe proprietate personală. Conform acelei legi, cadrele militare sau fostele cadre militare care deţineau, la data apariţiei legii, locuinţe de serviciu aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, le puteau cumpăra, în regim subvenţionat, însă cu anumite condiţii, între care, titularul contractului de închiriere să deţină această calitate de chiriaş în baza unui contract de închiriere valabil încheiat, titularul cererii de cumpărare să nu deţină sau să nu fi deţinut locuinţe proprietate pe teritoriul României, titularul cererii să nu mai fi cumpărat din fondul de stat o altă locuinţă, în regim subvenţionat.
În perioada 16 – 24 aprilie 2013, celor 10 învinuiți li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii