Sărbătoarea hramului la Mănăstirea Uspenia

În zilele de 28 şi 29 august la Mănăstirea „Uspenia" din Slava Rusă, județul Tulcea, se sărbătorește hramul bisericii mari. La aceste sărbători vin preoţii din Eparhia Slavei, din alte eparhii şi mulţi credincioşi din toate colţurile României şi nu numai. Sfintele slujbe sunt oficiate de IPS Flavian care are şi reşedinţa episcopală în această mănăstire.

În prima zi după terminarea Sfintei Liturghii se oficiază ritualul „Drumul Crucii" (Kresnîi Hod), înconjurând biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului".

A doua zi la sfârşitul Sfintei Liturghii se sfinţește apa şi se spală Sfintele Moaşte, această tradiţie păstrându-se de mulţi ani şi adună foarte mulţi credincioşi care vin să asiste şi să primească această apă sfinţită.

Potrivit wikimapia.org, în sec. al XVll-lea se produce „raskolul" în Biserica Ortodoxă Rusă ca rezultat al reformei patriarhului Nikon, pe timpul domniei ţarului Alexei Mihailovici, când ruşii staroveri (păstrători ai credinţei vechi) au fost denumiţi în mod eronat "raskolnici, schismatici".
Protopopul Avvakum, una dintre cele mai luminoase personalităţi spirituale din acea vreme, nefiind de acord cu aceste modificări, a fost ars pe rug in 1682. Între 1675-1695 sunt arşi pe rug peste 20000 de oameni. În clipe de disperare, împotrivirea faţă de ţarism s-a manifestat şi prin exodul credincioşilor de rit vechi în codri, în ţinuturi cât mai îndepărtate şi chiar peste graniţă, în alte ţări.

Se preconizează că pe la sfârşitul sec. al XVll-lea, un grup de călugări credincioşi ruşi s-a stabilit în nordul Dobrogei de astăzi, care pe vremea aceea era sub dominaţie turcă, şi, mai precis, în valea dintre satele Slava Rusă, Slava Cercheză şi Fântâna Mare (fostul Bajbunar), numită Valea Bajbunarului. Aici au găsit zonă propice supravieţuirii cât şi păstrării în bune condiţii şi siguranţă a credinţei ortodoxe de rit vechi şi a culturii proprii. La început, au trăit ascunşi în pădure, locuind în colibe şi hrube. Venirea şi aşezarea lor în această vale se preconizează a fi între anii 1680-1769, când este construit şi primul lăcaş de închinăciune.

Stareţ la acea vreme era ieromonahul Evfrosin, care era de fapt şi preotul mănăstirii. Acesta va muri la scurtă vreme, iar mănăstirea rusă ortodoxă de rit vechi (nu stil vechi) va rămâne fără preot multă vreme, până în anul 1846 când ruşii lipoveni şi-l vor alege ca mitropolit pe fostul mitropolit al Bosniei, care era fără eparhie la acea vreme, AMBROSIE. Acesta a hirotonit foarte mulţi preoţi şi episcopi pentru credincioşii ortodocşi de rit vechi din România.
De la începuturi şi până în prezent, mănăstirea se autogospodăreşte. Ocupaţia la acea vreme ca şi acum a călugărilor este - MOLITVA, rugăciunea de zi de zi, apoi activităţile administrativ-gospodăreşti.

În mănăstire există două biserici: Biserica mare cu hramul „USPENIA", care în traducere înseamnă „ADORMIREA MAICII DOMNULUI (SFÂNTA MARIA)", sărbătorit pe 28-29 august (stil nou), adunându-se pelerini de pe întregul teritoriu românesc şi nu numai.
Biserica a fost sfinţită în 1883 de către cel de-al treilea ierarh al mănăstirii, arhiepiscopul Irinarh.
Cea de-a doua biserică, mai mică (biserică de iarnă) cu hramul „SFINŢILOR ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIIL" a fost sfinţită în anul 1860 de către cel de-al doilea mitropolit al nostru, Kiril, şi de episcopul local Arcadie al ll-lea. Hramul este sărbătorit pe 21 noiembrie (stil nou). Amintim că în ziua de 29 august, de hramul „USPENIA", se sfinţeşte apa în mănăstire şi se spală sfintele moaşte.
De la înfiinţarea mănăstirii şi până în prezent toate slujbele sunt ţinute în slavona bisericească.
Ierarhii care au trăit în acest sfânt lăcaş au fost: arhiepiscop Arcadie l - hirotonisit în 1848, episcop Arcadie al ll-lea - din 1854, arhiepiscop Irinarh - din 1869, episcop Leontie - din 1906, episcop Nicodim - din 1919, episcop Savatie - din 1927, episcop Vladimir - din 1951, episcop Ioasaf - din 1959, episcop Ambrozie - din 1960, episcop Leonid - din 1981, arhiepiscop Flavian - hirotonisit în 2000 (conducătorul actual al mănăstirii şi totodată arhiepiscopul Eparhiei Slava).
Hirotonindu-l pe Arcadie l ca arhiepiscop, mitropolitul Ambrosie declară sediul mănăstirii ca fiind şi sediu arhiepiscopal al Slavei, care va rezista până la arhiepiscopul Irinarh, după care devine iar episcopie. Cu ajutorul bunului Dumnezeu, din anul 2000, îşi recapătă forma iniţială.
În ziua de astăzi se depun mari eforturi pentru păstrarea pentru renovarea şi înfrumuseţarea acesteia. Arhidiaconul Tavrion, originar din Jurilovca, a avut strânse legături cu ruşii care l-au ajutat la acea vreme cu aur şi bani, reuşind să amenajeze mănăstirea. În acea vreme putea construi mănăstirea din aur, dar a fost trădat şi marea lui bogăţie a fost prădată, iar el s-a ales cu o moarte groaznică. Ca amintire, ne-au rămas de la el vechile chilii, clopotele şi sediul episcopal, al cărui stăpân a fost el personal.
Protectorii mănăstirii de rit vechi (nu de stil vechi) o reprezintă moaştele Sfinţilor mucenici Dada, Gavedae, Cazdoe şi Gargal, copiii şi rudele împăratului persan Samporie, sărbătoriţi pe 29 septembrie (stil vechi) - 12octombrie (stil nou), zi când se spală sfintele moaşte.