Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:11 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Săptămâna începe cu ploi în toată ţara

ro

27 Mar, 2011 08:20 849 Marime text

Duminică va fi frig în cea mai mare parte a ţării, dar răcirea bruscă a vremii va fi resimţită mai accentuat în est şi sud-est. În timpul zilei cerul va fi noros, iar în jumătatea de sud va ploua în averse, posibil însoţite de descărcări electrice.

Luni norii se extind şi peste vestul, centrul şi nordul ţării şi plouă pe arii extinse. Nu sunt excluse cantităţi de apă mai însemnate, ne spun meteorologii. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare, iar ploile izolate, către seară. Pe creste precipitaţiile vor mai fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va fi slab şi moderat, cu intensificări izolate, iar la munte va sufla tare.

Regimul termic este în limite normale însă, cu maxime de la 7-8 grade în nordul Moldovei până la 16-17 grade în Banat şi sudul Munteniei.

În Capitală, se mai încălzeşte puţin. Luni vor fi în jur de 16 grade la amiază, iar probabilitatea de ploaie este redusă, deşi cerul va fi temporar acoperit de nori.

Marţi în sudul şi în centrul ţării încă mai plouă, aproape toată ziua. În restul teritoriului însă, cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperaturile maxime trec de 10 grade, cu excepţia depresiunilor din estul Transilvaniei, şi ajung la 17 grade în Alexandria şi Giurgiu.

În Capitală soarele nu se arată toată ziua şi temporar va ploua. În aceste condiţii maxima nu mai trece de 13 grade.

Sursa: http://www.realitatea.net/

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii