Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:06 11 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sânzienele şi fertilitatea femeii Reprezentări fantastice ale zânelor bune şi ale forţelor dăunătoare care îi lovesc pe păcătoşi

ro

23 Jun, 2013 22:59 2290 Marime text
În ziua de 24 iunie a fiecărui an bisericesc, Biserica Ortodoxă face pomenirea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută în popor şi cu denumirea de Drăgaica sau Sânziene.

Biserica Ortodoxa serbează de obicei ziua morţii sfinţilor, ca ziua lor de naştere. Numai Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul fac excepţie de la aceasta regulă; ei au privilegiul de a li se sărbători atât zămislirea (23 septembrie, 9 decembrie) şi naşterea (8 septembrie, 24 iunie), cât şi alte evenimente din viaţa lor (ca Bunavestire, Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul).
Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul are un temei biblic, pentru ca evenimentul amintit este consemnat de Sfântul Evanghelist Luca cu amănunte în Evanghelia Sa. Naşterea aceasta a avut loc cu şase luni înainte de cea a Domnului Iisus Hristos. Sărbătoarea apare atestata documentar in secolele IV-V, când se fixează definitiv şi data Crăciunului.
Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, la 24 iunie, se pare ca a fost instituită după unii cercetători, spre a înlocui sărbătorile păgâne, cu caracter agricol sau naturist, din epoca solstiţiului de vară (22-23 iunie).
Drăgaica, Sânzienele în tradiţia populară
În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica.
Deşi sunt asociate sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi a Aducerii Moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar. Denumirea este preluată probabil, de la Sancta Diana, zeiţa silvestra. Sânzienele erau considerate, încă din vremea lui Cantemir, ca reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) şi divinităţi antropomorfe. În credinţa populară, Sânzienele erau considerate a fi nişte femei frumoase, nişte adevărate preotese ale soarelui, divinităţi nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.
Nu este exclus ca în vremuri îndepărtate populaţia din munţi să se fi întâlnit la momentele solstiţiale (Sânzienele) sau echinocţiale pentru a săvârşi ritualuri închinate Soarelui. Megaliţii din Munţii Călimani pe care s-au descoperit însemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi mărturii în acest sens.
Conform tradiţiei, Sânzienele plutesc în aer sau umbla pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulţesc animalele şi păsările, umplu de leac şi miros florile şi tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor.
Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. Dar ele pot deveni şi foarte dăunătoare, lovindu-i pe cei păcătoşi cu "lanţul Sânzienelor", pot stârni din senin şi vijelii, pot aduce grindină, lăsând câmpul fără de rod şi florile fără de leac.
În ajunul sau în ziua de Sânziene se întâlneau practici şi obiceiuri de divinaţie, de aflare a ursitei şi a norocului în gospodărie.
În dimineaţa de Sânziene înainte de răsăritul soarelui oamenii strângeau buchete de Sânziene pe care le împleteau în coroniţe şi le aruncau pe acoperişul caselor. Se considera că omul va trăi mult în cazul în care coroniţa rămânea pe casă sau, dimpotrivă că va muri repede, atunci când coroniţa aluneca spre marginea acoperişului sau cădea de pe acoperiş.
Fetele strângeau flori de Sânziene pentru a le pune sub perna, în noaptea premergătoare sărbătorii, în credinţa că îşi vor visa ursitul. În unele zone fetele îşi făceau coroniţe din Sânziene pe care le lăsau peste noapte în grădini sau în locuri curate. Daca dimineaţa găseau coroniţele pline de rouă, era semn sigur de măritiş în vara care începea.

Gospodarii încercau să afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sânziene, în seara din ajunul sărbătorii agăţau cununi de Sânziene la colţul casei orientat către răsărit şi dacă, a doua zi, în coroniţe erau prinse pâr de la anumite animale, sau puf / pene de la păsări considerau că anul va fi bun mai ales pentru acestea.
Florile culese în ziua de Sânziene prinse în coroniţe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfinţite şi erau păstrate, apoi, pentru diverse practici magice.

Sărbătoarea Sânzienelor care marchează mijlocul verii, era considerată şi momentul optim pentru culegerea plantelor de leac.
Tot acum se făceau previziuni meteorologice: în funcţie de momentul în care răsărea Constelaţia Găinuşei, se determina perioada prielnică pentru semănatul grâului de toamnă.

Sărbătoarea Sânzienelor mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Amuţitul Cucului. Se crede că dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă.
Pentru a fi sănătoşi şi avea spor în muncă, în acest moment de început al secerişului, oamenii se încingeau peste şale cu tulpini de cicoare.
Pentru a fi plăcute feciorilor, fetele se spălau pe cap, în această zi cu fiertură de iarba mare. Pentru a scăpa de boli, fetele şi nevestele se scăldau ritual în ape curgătoare iar pentru a se umple de fertilitate, femeile se tăvăleau dezbrăcate în rouă, dimineaţa, înainte de răsăritul Soarelui.
Pentru alungarea spiritelor malefice se aprindeau focuri in care se aruncau substanţe puternic mirositoare, se buciuma şi se striga în jurul focurilor.

Sursa: Calendar Ortodox
Sursa foto: Ziuaveche.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii