Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:19 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sanaa, Yemen, capitala terorii

ro

20 Jan, 2015 23:52 1643 Marime text
Numeroase ambasade şi-au închis uşile la Sanaa, capitala Yemenului, unde tensiunea rămânea ridicată, marţi, a doua zi de la confruntările sângeroase care au avut loc între membrii unei puternice miliţii şiite şi garda prezidenţială, potrivit unor surse occidentale, citate de Mediafax.
 
Ambasada Franţei a rămas închisă, marţi, până la noi ordine, din cauza confruntărilor de luni, a anunţat o sursă occidentală.
 
Ambasada Olandei şi-a închis uşile luni, iar cea a Marii Britanii nu a funcţionat timp de mai multe ore în aceeaşi zi, au anunţat surse din cadrul celor două misiuni diplomatice.
 
Miliţia şiită Ansaruallah, care a intrat în Sanaa pe 21 septembrie, şi-a intensificat luni operaţiunea de preluare a controlului asupra capitalei yemenite, apropiindu-se de palatul prezidenţial şi încercuind reşedinţa premierului.
 
Violenţele, cele mai grave din capitala Yemenului în ultimele patru luni, s-au soldat cu cel puţin nouă morţi - membri ai miliţiei şiite şi militari -, precum şi 67 de răniţi, între care civili, potrivit Ministerului yemenit al Sănătăţii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii