Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:10 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Samsarii imobiliari vor primi compensări chiar mai mari decât valoarea imobilului

ro

14 Apr, 2013 16:13 1635 Marime text
Legea Guvernului privind imobilele naţionalizate, care introduce şi taxarea cumpărătorului de drepturi litigioase, nu ia în calcul posibilitatea ca preţul trecut în acte ca fiind plătit să fie peste valoarea imobilului, contrar realităţii, astfel ca "samsarii" vor obţine compensari chiar foarte mari.

Concluzia aparţine Consiliului Legislativ (CL) si a fost transmisă Guvernului, printr-un aviz favorabil, dar cu observaţii, fără însă ca proiectul de lege privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate să fie modificat in acest sens.

Astfel, in proiectul Guvernului sunt luate in considerare doar doua posibilitati, respectiv ca in acte sa fie trecut un pret sau ca din documente sa nu rezulte pretul platit de catre cumparatorul de drepturi litigioase, fara vreo mentiune legata de eventuala declarare a unui pret fictiv.

Proiectul stabileste ca, in dosarele in care se acorda masuri compensatorii altor persoane decat titularul dreptului de proprietate, se acorda un numar de puncte (cu care pot fi cumparate imobile sau care pot fi transformate in numerar - n.r.) egal cu suma dintre pretul platit fostului proprietar pentru tranzactionarea dreptului de proprietate si un procent de 15% din diferenta pana la valoarea imobilului. Daca din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezulta pretul platit fostului proprietar, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea imobilului.

Sursa AICI
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii