Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:25 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Salariile din sănătate pot creşte cu 10 %

ro

28 Jun, 2014 08:57 2328 Marime text
Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Finanţelor Publice, Ioana Petrescu a anunţat că salariile din sănătate vor creşte cu 10%, scrie economica.net. Decizia a fosr luată în urma negocierilor purtate cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas, acţiunile de protest ale sindicaliştilor urmând să fie suspendate.

„În urma discuţiilor pe care le-am purtat cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas din România am semnat un proiect de acord de colaborare pe patru puncte. Astfel, Ministerul Finanţelor Publice va susţine creşterea salariilor cu 10% pentru personalul din sănătate cu salarii sub plafonul de 1.500 de lei. Această majorare va avea loc în două etape, respectiv cu 5% la 1 decembrie 2014 şi cu 5% la 1 martie 2015. De această măsură vor beneficia 126.000 de salariaţi din sistemul sanita”, a declarat Ioana Petrescu, citată de economic.net.

Ioana Petrescu a ţinut să precizeze că măsurile prezentate au fost luate după consultarea, în prealabil, a reprezentanţilor Comisiei Europene şi Fondului Monetar Internaţional.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii