Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:17 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

România nu a fost aleasă pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU

ro

07 Jun, 2019 20:16 1126 Marime text
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a luat notă, cu regret, de faptul că România nu a fost aleasă pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru intervalul 2020-2021, în urma votului care a avut loc vineri, 7 iunie a.c., în cadrul Adunării Generale a ONU de la New York, informează Administrația Prezidențială. 

În ciuda demersurilor diplomaţiei române - care a reuşit să obţină un număr considerabil de angajamente de susţinere din partea statelor membre - o serie de declaraţii politice nediplomatice, iresponsabile şi contraproductive, contrare unor poziţii tradiţionale de politică externă ale statului, formulate fără mandat şi în afara competenţelor lor de unii reprezentanţi de nivel înalt ai autorităţilor române - faţă de care Preşedintele României a luat poziţie fermă la momentul producerii lor - au condus la alienarea sprijinului deja exprimat de unele state partenere şi la reticenţă faţă de candidatura României. Eforturile diplomatice depuse au fost, astfel, boicotate, fiind creată impresia, eronată pe fond, a unei lipse de predictibilitate a României faţă de dosare de politică externă importante, sensibile şi complexe.

„Preşedintele Klaus Iohannis constată că acest rezultat nedorit s-a produs în ciuda efortului îndelungat şi substanţial depus de echipa Ministerului Afacerilor Externe, compusă din diplomaţi şi experţi, alături de misiunile diplomatice ale României, între care s-a distins Misiunea Permanentă de la New York, pe toată durata campaniei de promovare a candidaturii şi mai ales în ultimii ani. Preşedintele României apreciază tot efortul depus de diplomaţia română.

De-a lungul acestei campanii - plasate sub imperativul promovării Păcii, Justiţiei şi Dezvoltării durabile - Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut constant şi ferm acest obiectiv major de politică externă şi s-a implicat activ în demersurile diplomatice desfăşurate în acest scop. Astfel, au fost realizate numeroase demersuri scrise către omologi străini, această prioritate fiind evocată de asemenea atât în discursurile publice ale şefului statului, din ţară sau din străinătate, inclusiv la sesiunile anuale ale Adunării Generale a ONU, precum şi în cadrul tuturor interacţiunilor de nivel înalt, de tip bilateral şi multilateral, cu omologii şi partenerii străini. Totodată, Administraţia Prezidenţială a sprijinit şi a cooperat îndeaproape cu Ministerul Afacerilor Externe pentru buna desfăşurare a campaniei de promovare.

Preşedintele României foloseşte acest prilej pentru a reconfirma ataşamentul ţării noastre faţă de diplomaţia multilaterală şi faţă de principiile şi valorile consacrate în Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Preşedintele Klaus Iohannis mulţumeşte pe această cale tuturor statelor partenere care au acordat încrederea şi votul lor României şi felicită Estonia - contracandidatul din cadrul Grupului Est-European - pentru succesul înregistrat şi pentru profesionalismul echipei care a condus acest efort.

România va continua să îşi mobilizeze expertiza şi resursele în serviciul Organizaţiei şi va lucra neobosit pentru bunăstarea tuturor naţiunilor, precum şi pentru pacea şi securitatea internaţionale. România se angajează să colaboreze cu toate statele membre pentru sporirea eficienţei Consiliului de Securitate al ONU, care ghidează comunitatea globală spre realizarea Păcii, Justiţiei şi Dezvoltării.

Calitatea de membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite a reprezentat pentru România, de-a lungul celor 64 de ani de la aderare, un angajament activ şi onest, Organizaţia continuând să fie pentru diplomaţia românească o platformă valoroasă pentru negocieri multilaterale” - a transmis Administrația Prezidențială.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii