Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:42 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Romania, condamnata la CEDO pentru conditiile din penitenciare

ro

14 Feb, 2010 18:25 792 Marime text

Mariana Marinescu, o judecătoare condamnată în 2003 la 11 ani de închisoare pentru corupţie şi abuz în serviciu, a obţinut condamnarea României la CEDO, pentru condiţiile în care a fost încarcerată în mai multe penitenciare, magistraţii acordându-i acesteia 500 de euro drept daune morale.

În plângerea adresată instanţei europene, judecătoareaa reclamat condiţiile de detenţie din penitenciarele Rahova şi Târgşor, unde şi-a executat o parte din pedeapsa de 11 ani de închisoare la care a fost condamnată pentru corupţie, şi faptul căprocesul său nu a fost unul echitabil. Mariana Marinescu a cerut CEDO ca statul român să îi plătească peste 78.954 de euro drept daune materiale, adică valoarea salariilor pe care ar fi trebuit să le încaseze între mai 2001 şi decembrie 2008. De asemenea, Marinescu a cerut 9.700.000 de euro cu titlul de daune morale. În ceea ce priveşte daunele materiale,judecătorii CEDOau considerat că nu se impune plata acestora, însă au decis că se impune acordarea unor daune morale în valoare de500 de europentru prejudiciul suferit de fostul magistrat.

Sursa: realitatea.net

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii