Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:16 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Româncă adeptă a ISIS, expulzată din Italia

ro

20 Aug, 2015 19:43 1460 Marime text
Românca arestată preventiv Italia, fiind suspectată că ar fi adepta ISIS, va fi expulzată, informează B1 TV. Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informații, Sorin Sava, în cadrul emisiunii ”România, acum”, că femeia se află în atenția Seviciului încă de la începutul anului trecut.

"Românca se află în legătură cu adepți ai ISIS. A intrat în atenția SRI la începutul lui 2014, ca urmare a activității de propagandă islamistă în mediul virtual, atât timp cât s-a aflat în România. SRI a adoptat măsuri de monitorizare a acesteia și a semnalat cazul serviciului partener italian, în iulie 2014”, a declarat purtătorul de cuvânt al SRI.
 
Întrebat dacă în acest moment există vreun pericol terorist pentru cetățenii români, purtătorul de cuvânt al SRI a precizat: „Am fi naivi să nu credem că un pericol nu există în momentul de față, dar așa cum relevă nivelul de alertă teroristă din România, acesta este destul de scăzut”.

Sursa foto: www.b1.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii