Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:52 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Robert Cazanciuc răspunde baronilor revoltaţi pe Legea ANI "E răspunderea lor dacă au încălcat legea"

ro

21 Aug, 2013 02:04 1486 Marime text
Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, marţi, că îşi asumă punctul de vedere privind modificarea legii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) cu privire la situaţia aleşilor locali incompatibili, precizând că aceasta nu va fi aplicată retroactiv.

Întrebat cu privire la criticile ce i-au fost aduse legat de acest subiect, ministrul Justiţiei a răspuns: "Dacă îmi asum critica? Îmi asum punctul de vedere formulat de minister şi îl voi susţine în continuare", a declarat Robert Cazanciuc, marţi, după şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Ministrul Justiţiei a fost întrebat şi de ce consideră potrivit acest punct de vedere, în condiţiile în care mulţi primari găsiţi incompatibili au câştigat în instanţă contra ANI, iar alţii, aflaţi în aceeaşi situaţie, au pierdut.
"Dacă sunt sentinţe diferite, putem apela la un recurs în interesul legii, putem găsi formule legale. Oricum, cei care se află în această situaţie, printr-o astfel de modificare a legii, nu ar putea beneficia de ea, pentru că legea este retroactivă. E o discuţie, din punctul meu de vedere, care nu poate fi făcută. E o lege în vigoare, pe care au cunoscut-o sau nu au cunoscut-o. Este răspunderea celor care au încălcat legea, dacă au încălcat-o", a spus Cazanciuc.
 
Sursa: gandul.info
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii