Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:28 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rezultatele de până acum din ancheta dezinfectanților din spitale, contestate de Alianța Medicilor din România

ro

04 May, 2016 20:30 1443 Marime text
Ancheta dezinfectanților folosiți în spitalele din România care ar fi diluați de 10 ori ia amploare. Apar noi dezvăluiri halucinante. În ce priveşte această anchetă în plină desfăşurare, privind dezinfectanţii, ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, a anunțat astăzi că ”mai puțin de 5% din cele peste 3.500 de probe recoltate de la spitale au fost neconforme și 95% - conforme”
 
Președintele Alianței Medicilor din România, Bogdan Tănase, medic chirurg la Institutul Oncologic București, spune că însă organizaţia pe care o reprezintă contestă testarea în cazul dezinfectanților făcută de Ministerul Sănătății.
 
"Nu au testat concentrația soluțiilor, cum era normal, ci doar eficiența. Și mai trebuie subliniat că s-au testat doar bacteriile, nu s-au testat viruși. Nu s-au testat spori. Nu s-au testat fungi. Personal, mă simt în nesiguranță. Personal, nu consider că pacienții sunt în siguranță, așa cum a declarat domnul ministru", a spus șeful Alianței Medicilor din România, Bogdan Tănase, potrivit rfi.ro.

Suma totală a achizițiilor de dezinfectanți la Institutul Oncologic ''Prof. Dr. Ion Chiricuță'' - Cluj-Napoca de la SC Hexi Pharma în anii 2012, 2014 și 2015 a fost de 44.446,56 lei, reprezentând 11,36% din bugetul total alocat de unitatea medicală acestor substanțe, arată într-un comunicat Ministerul Sănătății.
 
Potrivit MS, în luna septembrie 2015, Institutul Oncologic din Cluj-Napoca a fost auditat de Curtea de Conturi, rezultatul misiunii de audit fiind unul elocvent: ''opinie fără rezerve''.
 
Precizarea MS a venit tot în urma anchetei în cazul dezinfectanților folosiți în unitățile sanitare.
 
"În perioada 2012 — 2015 la nivelul IOCN au fost încheiate 3 acorduri cadru cu SC Hexi Pharma SRL, respectiv în 2012, 2014 și 2015 prin procedura de licitație deschisă conform prevederilor OG 34/2006. În cadrul acordurilor cadru au fost încheiate 13 contracte subsecvente. Suma totală a achizițiilor de dezinfectanți la nivelul IOCN de la agentul economic mai sus menționat este de 44.446,56 RON, reprezentând 11,36% din bugetul total alocat de Institut dezinfectanților", informează MS.
 
Ministrul Cadariu a declarat, astăzi, într-o conferință de presă, că la Institutul Oncologic din Cluj a fost găsită o probă neconformă și s-a pus "carantină" pe acel produs.
 
"Din 2012 până în 2015 institutul (Institutul Oncologic Cluj - n.r.) a achiziționat de la firma menționată prin procedură de ofertă deschisă pe SEAP, licitație deschisă, doi dezinfectanți. Practic, au fost trei acorduri-cadru și 13 contracte subsecvente. Da, a fost o probă neconformă la Institutul Oncologic Cluj. Este carantină pe acel biocid", a explicat reprezentantul MS.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii