Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:49 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rezultate TriChallenge Mamaia 2016

ro

13 Sep, 2016 10:20 1721 Marime text
Sâmbătă, 10 septembrie, staţiunea Mamaia a găzduit evenimentul internaţional TriChallenge, cel mai mare concurs de triatlon din Europa de Est şi Balcani. Încurajaţi de mii de oameni de pe margine şi ajutaţi de o vreme superbă, cei peste 1.500 de participanţi din peste zece ţări, au realizat unul dintre cele mai frumoase spectacole sportive care au avut loc până acum pe litoralul românesc.
 
În aplauzele publicului, după terminarea celor trei probe (înot, ciclism şi alergare), primul care a trecut linia de sosire, la cea mai grea probă (Olimpic), a fost Zsombor Deak, iar la categoria fete, câştigătoarea aceleaşi probe a fost Ştefania Ion.
 
Participanții au avut de înotat 400m, 750m sau 1500m, în funcție de proba pentru care au optat. Provocarea a continuat cu parcurgerea altor 450m în alergare, cu trecere peste pasarela de pe Bulevardul Mamaia, până în zona de tranziție. De aici au pornit pe traseul de bicicletă, parcurgând 10km la proba supersprint, 20km la cea sprint și 40km la proba olimpică. Cursa s-a încheiat cu proba de alergare, unde sportivii au avut de parcurs 2,5km, 5km, respectiv 10km.
 
Rezultatele de la probele individuale și ștafetă
 
Supersprint
La masculin, Erick Rogoz a câştigat proba, terminând în 39 de minute şi 52 de secunde. Locul doi a fost ocupat de Lucian Valle (41 de minute şi 35 de secunde), iar locul trei de Tamas Botond Zoldi (43 de minute şi 1 secundă). La feminin, Andreea Diana Iordache a terminat doar la câteva fracţiuni de secundă în faţa Mădălinei Franţ, timpul ambelor fiind de 46 de minute şi 23 de secunde. Locul trei a fost obţinut de Maria Ramona Turlică (48 de minute şi 21 de secunde).
 
Sprint
La masculin, proba a fost câştigată de Mircea Balica (1 oră, 3 minute şi 30 de secunde), urmat de Vlad Hasegan (1 oră 3 minute şi 45 de secunde) şi Cristian Tranulea (1 oră, 5 minute şi 21 de secunde). La feminin, câştigătoarea a fost Antoanela Manac (1 oră, 4 minute şi 42 de secunde), locul 2 – Andreea Bălan (1 oră, 10 minute şi 41 de secunde) şi locul 3 – Kinga Simon (1 oră, 14 minute şi 43 de secunde).
 
Olimpic
Zsombor Deak este marele câştigător al celei mai dificile probe a competiției TriChallenge Mamaia, la masculin, terminând cursa în 2 ore, 4 minute şi 14 secunde. Pe locul secund s-a clasat Attila Daniel (2 ore, 5 minute şi 24 de secunde), iar pe locul 3 – Ciprian Bălănescu (2 ore, 9 minute şi 20 de secunde). La feminin, câştigătoarea a fost Ştefania Ion (2 ore, 27 de minute şi 12 secunde), fiind urmată de Ana Mega (2 ore, 30 de minute şi 46 de secunde) şi Hajnalka Jakab-Benke (2 ore, 34 de minute şi 19 secunde).
 
Ştafetă Sprint
La proba de Ştafetă Sprint masculin, câştigătorii au fost membrii echipei Happy Tri Friends (1 oră, 8 minute şi 58 de secunde), urmaţi de Bestsoft (1 oră, 11 minute şi 57 de secunde) şi Cambridge School of Bucharest (1 oră, 16 minute şi 25 de secunde).
 
La feminin, locul 1 a fost ocupat de Lacu Rezii (1 oră, 21 de minute şi 1 secundă), locul 2 - Oxigen (1 oră, 44 de minute şi 30 de secunde), locul 3 – Albinuţele Electronice (1 oră, 48 de minute şi 4 secunde). Clasamentul la mixt este: locul 1 – Bucharest Sport Club (1 oră, 8 minute şi 59 de secunde), locul 2 – Mcm Team Galaţi (1 oră, 13 minute şi 22 de secunde) şi locul 3 – Internaţionalii (1 oră, 16 minute şi 16 secunde). Pe general, clasamentul arată în felul următor: 1. Happy Tri Friends, 2. Bucharest Sport Club şi 3. Bestsoft.
 
Ştafetă Olimpică
Câştigătorul acestei probe a fost TYR Romania Team, care au terminat cursa în 2 ore, 8 minute şi 44 de secunde, fiind urmaţi de Aqua Vita Delta Tulcea V2 (2 ore, 12 minute şi 48 de secunde) şi Bobo Racing Team (2 ore, 16 minute şi 49 de secunde).
 
De asemenea, au fost premiați și participanții care au luat pentru prima dată startul la un triatlon.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii