Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:20 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reţinuţi pentru trafic de minori şi folosirea unui copil în scop de cerşetorie

ro

26 Oct, 2016 13:05 1480 Marime text
Ieri, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial  Cluj  au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Moldovan Viorel Costel, Lingurar Laura, Lingurar Florentina şi Lingurar Petrică pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, exploatarea cerşetoriei şi folosirea unui minor în scop de cerşetorie.
 
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că  începând cu vara anului 2016, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatii Moldovan Viorel Costel şi Lingurar Laura  au recrutat, transportat şi adăpostit în corturile improvizate de la marginea municipiului Bistriţa , doi minori, în vârstă de 3 ani şi respectiv 5 ani, nepoţii acestora, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea cerşetoriei în beneficiul lor şi au oferit foloase părinţilor minorilor, respectiv inculpaţilor Lingurar Florentina şi Lingurar Petrică care îi însoţeau în locaţiile in care cerşeau”, potrivit procurorilor DIICOT.
 
Totodată, s-a reţinut că în vara anului 2016, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpaţii Moldovan Viorel Costel şi Lingurar Laura au beneficiat de foloase patrimoniale de pe urma activităţii de cerşetorie desfăşurată de către  fiul natural al inculpatului Moldovan Viorel Costel, în vârstă de 33 de ani, cu  dizabilităţi fizice.
 
Faţă de minori au fost dispuse măsuri de protecţie, în prezent fiind instituţionalizaţi într-un centru de minori din Cluj.
 
Inculpaţii urmează să fie prezentaţi Tribunalului Cluj cu propunere de  arestare preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii