Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:13 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reorganizarea în Sănătate va aduce economii de 50 de milioane de euro. Vezi cine a declarat asta

ro

16 Mar, 2013 18:51 924 Marime text
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, sâmbătă, că proiectul de reorganizare a sistemului are ca obiective accentuarea descentralizării şi controlul costurilor, ca parte a reformei în interesul cetăţeanului, economiile fiind estimate, pentru 2013, la 50 de milioane de euro.

Demnitarul a explicat, într-o conferinţă de presă, că iniţiativele de reorganizare lansate vineri în dezbatere publică reprezintă "un prim pas" al reformei din Sănătate "în interesul cetăţeanului".

Nicolăescu a spus că este "preferabilă o reformă din mers, decât o nouă legislaţie, care să întârzie cu câţiva ani" schimbările necesare, precizând că măsurile propuse de Ministerul Sănătăţii (MS) sunt agreate şi susţinute de Fondul Monetar Internaţional.
"Puteţi să-i spuneti reorganizare, dacă desfiinţare nu place auzului", a spus el, referindu-se la reorganizarea direcţiilor de sănătate publică şi a caselor de asigurări de sănătate judeţene.

Ministrul a explicat că măsurile de reorganizare urmăresc controlul costurilor, reproiectarea componentelor de bază din sistem şi implicarea comunităţilor şi autorităţilor locale, ceea ce înseamnă, în opinia sa, "accentuarea descentralizării".

Sursa: AICI
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii