Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:04 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Recompensa pentru politistul agresat de Bahaian

ro

17 Jan, 2010 15:44 871 Marime text
Poliţistul de la Crimă Organizată care s-a ales cu mâna fracturată în cadrul operaţiunii de depistare şi prindere a lui Sergiu Băhăian va fi recompensat.

„Am dispus analizarea operaţiunii şi recompensarea poliţiştilor care au contribuit la soluţionarea cazului. O atenţie specială o vom acorda poliţistului rănit în acţiune", a declarat chestorul principal Petre Tobă, şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, citat de Gândul. De asemenea, acesta a mai spus că modul de operare al grupării lui Băhăian demonstrează faptul că în România se înregistrează mutaţii ale criminalităţii. „Am dispus efectuarea de analize la începutul acestui an, pentru că nu mai putem să ne gestionăm forţele raportat strict la teritoriul României. Ca stat membru al UE, avem nevoie de cooperare poliţienească pentru a face faţă grupărilor criminale. Modul de operarea al acestei grupări este unul nou, fără precedent. Nu îl putem compara cu metodele mafiei italiene, pentru că este primul caz, dar este un caz deosebit de grav, care necesită o reacţie pe măsură. Suntem pregătiţi să gestionăm astfel de activităţi criminale şi acţiunea noastră fermă este o dovadă în acest sens", a declarat şeful Poliţiei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii