Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:42 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Răzvan Lucescu a părăsit Naţionala. Hagi ar putea fi noul antrenor

ro

04 Jun, 2011 21:41 943 Marime text
Răzvan Lucescu şi-a anunţat plecarea de la echipa naţională. "Președintele Federației Române de Fotbal, domnul Mircea Sandu, a avut o întâlnire cu domnul Răzvan Lucescu, acesta din urmă informându-l pe șeful FRF că renunță la funcția de selecționer, decizie care intră în vigoare imediat. Astfel, se încheie un mandat care a început la 6 iunie 2009, cu un 1-0, în deplasare, contra Lituaniei, în preliminariile Cupei Mondiale FIFA 2010, ultimul joc, 3-0 cu Bosnia-Herțegovina, parafând un bilanț de 21 de meciuri, dintre care 7 victorii, 7 egaluri și 7 înfrângeri", scrie pe site-ul Federaţiei. "Au fost oameni care au făcut presiune infernală la fiecare meci, jucători care au auzit continuu că sînt slabi şi n-au nici o şansă de calificare. Normal că n-a fost unitate", a acuzat selecţionerul, care s-a referit la Adrian Mititelu, fraţii Becali şi Cristi Borcea, cei mai mari contestatari ai lui, potrivit gsp.ro. Echipa va fi condusă, la apropiatele meciuri amicale din America de Sud, contra Braziliei (Sao Paulo, 7 iunie a.c.) și Paraguayului (11 iunie a.c.), de antrenorul principal al echipei naționale de tineret Under 21, Emil Săndoi, și de Ștefan Iovan. Gheorghe Hagi ar putea fi noul tehnician al echipei naţionale.
Pe de altă parte preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, susţine că cea mai potrivită soluţie pentru echipa naţională este Cosmin Olăroiu. "Cred că vine Oli la naţională. Oricum, numai preşedintele Federaţiei ştie sigur cine va fi antrenor, asta e sarcina lui", a spus Dragomir, potrivit gsp.ro. Hagi a mai antrenat naţionala de seniori în 2001, dar a fost dat afară după ce a ratat calificarea la turneul final al Campionatului European din 2002. Gheorghe Hagi va fi ajutat de Viorel Moldovan, care îi va fi secund, şi de Anghel Iordănescu, ca director tehnic. Decizia pare surprinzătoare, mai ales după ce, vineri seară, elevii lui Răzvan Lucescu au învins Bosnia cu 3-0, reuşind cea mai bună partidă din campania de calificare la EURO 2012. Răzvan Lucescu s-a declarat mulţumit de prestaţia României din partida cu Bosnia. "Din martie 2010 noi tot auzim că nu avem nicio şansă. Iată că acum suntem pe 2. Mai sunt multe meciuri de jucat, o echipă trebuie să aibă acest sprijin. E prea multă nebunie în România" , a declarat Răzvan Lucescu după meci.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii