Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:29 21 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Razii în Medgidia Şase cazuri cu AN, rezolvate de poliţişti

ro

24 Feb, 2012 17:44 805 Marime text
Opt persoane suspectate de comiterea unor infracţiuni au fost identificate de poliţiştii din Medgidia. În cursul zilei de astăzi, lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Medgidia au organizat şi efectuat o razie, ocazie cu care au fost legitimate 29 de persoane, au fost efectuate controale la patru centre de colectare a fierului vechi, două dintre acestea fiind sancţionate contravenţional cu amenzi în cuantum de 2.000 de lei fiecare, au fost identificate opt persoane urmărite în dosare penale, totodată fiind rezolvate şase cauze cu autor necunoscut aflate în lucru. Astfel, poliţiştii au identificat doi bărbaţi de 30, respectiv 37 de ani, din Medgidia, suspectaţi că, în data de 26.01.2011, au sustras din buzunarul unui localnic suma de 400 de lei, faptă înregistrată iniţial cu autor necunoscut. Doi minori de 14 şi 16 ani suspectaţi de furtul gardului de sârmă al sediului unei societăţi comerciale din localitate au fost identificaţi de poliţişti, totodată fiind recuperat în totalitate şi prejudiciul cauzat.Alţi doi minori de 13, respectiv 14 ani au fost identificaţi de oamenii legii. În sarcina acestora s-a probat comiterea a trei furturi: o maşină de spălat din curtea unei locuinţe în data de 08.02.2012, mărfuri nealimentare dintr-un autoturism în data de 17.10.2011 şi două roţi auto şi doi saci cu tărâţe dintr-un autoturism în data de 20.02.2012. Totodată, poliţiştii l-au identificat pe un tânăr de 24 de ani, din Medgidia, care în noaptea de 17-18.01.2012 a sustras 95 kg ghiudem din incinta unei microferme. Cu toţii sunt cercetaţi penal în stare de libertate.

Ti-a placut articolul?

Comentarii