Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:37 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Razii de amploare a polițiștilor din cadrul Secției 5 Poliție Cogealac și ai Secției 2 Rurală Mihail Kogălniceanu. Au fost aplicate mai multe amenzi

ro

13 Jan, 2019 12:11 1721 Marime text
La data de 12-13 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Cogealac au desfășurat o acțiune pe raza de competență, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale care afectează climatul de ordine şi siguranţă publică.

Potrivit IPJ Constanța, pe parcursul acțiunii, polițiștii constănțeni au legitimat 105 persoane și au verificat și controlat 56 de autoturisme, ocazie cu care au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 11.500 de lei.
         
Astfel, 12 sancțiuni au fost aplicate conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, ocazie cu care polițiștii au identificat un bărbat conducând un autoturism pe DJ 226, în localitatea Mihai Viteazu, fiind sub influența băuturilor alcoolice, 3 sancțiuni la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și alte 7 la Legea 349/2002 R.
 
În aceeași perioadă, polițiștii din cadrul Secției 2 Rurală Mihail Kogălniceanu au desfășurat o acțiune pe raza de competență, pentru prevenirea și combaterea faptelor, ocazie cu care au legitimat 32 de persoane și au verificat și controlat 31 de autoturisme, fiind aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.760 de lei.
 
În cadrul acțiunilor au fost angrenați polițiști locali și jandarami.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii