Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:56 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Razie la deţinuţi Sunt căutaţi membrii unei reţele de înşelătorii prin metoda „Premiul” sau „Accidentul”

ro

14 Sep, 2013 09:10 2758 Marime text
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Galaţi şi cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au efectuat un număr de 20 de percheziţii domiciliare precum şi ale unor camere de deţinere din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.
          Acţiunea desfăşurată a vizat destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit în scopul săvârşirii  infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzute art. 215 al. 1, 2 şi 5 Cod penal.
         Din cercetările efectuate în cauză se conturează suspiciunea rezonabilă că modul de operare al grupului infracţional organizat  consta în contactarea telefonică a mai multor părţi vătămate, de către o parte din membrii grupării, aflaţi în stare de deţinere în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, sub pretextul ca au câştigat premii importante sau că o rudă apropiată a suferit un accident de circulaţie.
 
          Părţilor vătămate li se  solicita fie plata impozitului, pentru a putea ridica premiul câştigat,   fie remiterea unor sume de bani în vederea ajutării rudei aflate în dificultate.
         Sumele de bani achitate de părţile vătămate erau apoi ridicate de către alţi membri ai grupării şi remise liderilor grupului infracţional organizat.
          Procurorii  D.I.I.C.O.T. au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a 10 inculpaţi.
          Acţiunea s-a desfăşurat şi cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Galaţi.
          Suportul  tehnic a fost asigurat de Serviciul Român de Informaţii.
           Facem precizarea că faptele inculpaţilor sunt analizate prin raportare la dispoziţiile art. 66 Cod procedură penală, referitoare la prezumţia de nevinovăţie.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii