Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:39 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Razie de amploare a polițiștilor IPJ Constanța. Zeci de polițiști participă la acțiune. Mai multe percheziții au avut loc (galerie foto)

ro

28 Mar, 2018 10:18 2630 Marime text
Astăzi, polițiștii Poliției municipiului Constanța împreună cu sprijinul celor din cadrul Serviciului Investigații Criminale, Serviciului Rutier, Serviciului Ordine Publică și cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale pe raza municipiului Constanța.
 
Potrivit IPJ Constanța, 136 de polițiști acționează pe raza întregului municipiu, precum și a localităților limitrofe, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.
 
Astfel, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța și cei ai Serviciului Investigații Criminale, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului Acțiuni Special au efectuat 7 percheziții la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni contra patrimoniului, precum fapte de tâlhărie, furturi din auto, buzunare și locuințe.
 
În acțiune sunt angrenați și jandarmii constănțeni, polițiști locali, precum și reprezentanți ai unor societăți particulare.
 
Sursa foto: IPJ Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii