Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:06 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Razie de amploare a poliţiştilor din Constanţa

ro

24 Aug, 2012 15:41 1418 Marime text
Joi, între orele 06.00 - 08.00 şi între orele 12.00 - 14.00 poliţiştii din cadrul Secţiei 4, în colaborare cu lucrători din cadrul IJJ Constanţa, Garda de Coastă Constanţa, Biroul Poliţiei Rutiere Constanţa, Poliţia Locală Constanţa şi agenţi de pază din cadrul SC Rom-Naţional SRL, sub comanda comisarului şef Emilian Pîrvu, şeful Poliţiei Municipiului Constanţa, au organizat si executat o razie.

Cu această au fost verificate 215 autoturisme aflate în trafic, au fost legitimate 242 de persoane, dintre acestea 16 fiind conduse la sediul politiei, iar 28 au fost avertizate.

De asemenea au fost constatate două infracţiuni şi au fost soluţionate 10 dosare penale, dintre care cinci cu autor necunoscut. Totodată au fost sancţionate contravenţional 16 persoane.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au depistat un tânăr de 25 de ani, din Constanţa, care conducea un autoturism Daewoo Tico pe strada Interioară 1, iar cu ocazia controlului în interiorul autovehiculului a fost identificat un cuţit cu lama în lungime de aproximativ 20 de centimetri, un spray iritant-lacrimogen şi un briceag cu lama de 7 cm. Bărbatului i-a fost întocmit dosar penal.

De asemenea, a fost identificat Elvis S., care se sustrăgea cercetărilor într-un dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de ameninţare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii