Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:50 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rar auzi în România de aşa ceva. Descoperire macabră. Ce au găsit pompierii

ro

29 Sep, 2018 17:39 1360 Marime text
Pompierii au găsit sâmbătă, într-un apartament din municipiul Sibiu, doi soţi decedaţi, cu vârste de 80, respectiv 82 de ani, însă deocamdată nu se cunoaşte cauza morţii, potrivit Poliţiei şi reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Pompierii au fost chemaţi să spargă uşa apartamentului în care se aflau cei doi soţi decedaţi din cauza mirosului de putrefacţie, scrie antena3.ro.

Medicii de la Ambulanţă au constatat decesul celor doi soţi şi au aflat de la vecini că femeia fusese paralizată.

Poliţiştii spun că nu există urme de violenţă pe trupurile celor doi bătrâni găsiţi decedaţi.

"Cauza decesului se stabileşte în urma necropsiei. Se deschide dosar penal privind infracţiunea de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite circumstanţele în care a survenit decesul celor două persoane. În acest moment nu sunt suspiciuni că ar fi fost victimele unei infracţiuni săvârşite cu violenţă", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, Elena Welter.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii