Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:04 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ovidiu Miculescu, preşedinte SRR „Rămas bun PAUL GRIGORIU”

ro

04 Apr, 2015 12:50 1626 Marime text
Preşedintele Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), Ovidiu Miculescu, îşi exprimă profundul regret pe care îl are la trecerea în nefiinţă a celui ce a fost Paul Grigoriu.
 
„Am aflat cu tristeţe că Paul Grigoriu s-a retras.

O mai făcuse o dată, la vârsta pensionării, conştient fiind că, de fapt, nu pleca nicăieri. Rămăsese peste tot. În sufletele colegilor lui şi în conştiinţa oamenilor de acasă.

L-am cunoscut târziu, atunci când a acceptat să îşi lanseze la Radio cartea pe care a scris-o în pacea de la Buciumeni. Emoţia şi aplauzele care au curs atunci când foaierul Sălii Radio i-a auzit vocea m-au făcut să înţeleg că, deşi nu plecase prea departe, în Radio lipsea. Lipsea rigoarea lui, pasiunea lui, viziunea, umorul, scrisul său inteligent, măsura lui Paul Grigoriu…

Acum s-a retras încă o data, făcându-ne să ne oprim puţin din tot ce facem şi să ne gândim. La el şi la familia lui de acasă şi de la Radio. Ne va lipsi tuturor.

Dumnezeu să-l odihnească!”
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii