Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:42 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Raed Arafat, despre exerciţiul care va avea loc şi la Constanţa. „Exerciții similiare s-au făcut și în alte țări”

ro

13 Apr, 2017 14:13 2264 Marime text
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, recomandă populației să urmărească informările ISU și DSU referitoare la exercițiul ce va avea loc săptămâna viitoare, la nivel național.

„Este un exercițiu prin care testăm sirenele, obișnuim populația și încercăm să pregătim ce înseamnă fiecare sunet, ce înseamnă când sună așa sau ce înseamnă când sună altfel. Exerciții similiare s-au făcut și în alte țări”, a spus Arafat, într-o conferință de presă la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, citat de Agerpres.

„Sirenele sunt cele care există la acest moment și, bineînțeles, unul din lucrurile care o să fie analizat în acest exercițiu este dacă s-au auzit peste tot, dacă toată lumea a sesizat că sirenele sunt pornite. Pentru că sunt unii care și-au izolat apartamentele foarte bine”, a mai spus Arafat.


Amintim că Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va desfășura, în perioada 18 - 21 aprilie, un amplu exercițiu, la nivel național, pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă — PROCIV 2017.

În perioada vizată, şi locuitorii Constanţei vor auzi semnalul de alarmare, compus din cinci sunete a câte 16 secunde fiecare, în intervalul orar 10.00-15.00. De asemenea, în funcție de caracteristicile tehnice, vor fi testate și echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populație.

Reprezentanţii ISU Dobrogea recomandă cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratului pentru situații de urgență. Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma „EXERCIȚIU”.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii