Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:21 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Radu Mazăre “Ştiu că Ioan Rus este prieten cu Băsescu”

ro

29 Jul, 2014 13:10 2387 Marime text
Radu Mazăre a făcut o declaraţie şoc la ieşirea din sediul IPJ Constanţa, unde s-a prezentat în cazul controlului judiciar, scrie evz.ro. Jurnaliştii EVZ l-au întrebat pe primarul Radu Mazăre ce se va întâmpla, până la urmă, cu Portul Constanţa, în condiţiile în care se ştie că îşi doreşte să devină acţionar majoritar, după ce ministrul Transporturilor,  Ioan Rus, a subliniat joi, 25 iulie, că, în opinia sa, statul român trebuie să rămână acţionar majoritar la compania care administrează Portul Constanţa, care este de altfel obiectiv strategic naţional.
 
"Eu nu am vorbit cu Ioan Rus despre port, eu am vorbit cu Victor Ponta. Eu ştiu că este prieten cu Băsescu şi era normal să aibă aceeaşi părere ca şi el. Păi nu l-a scăpat Rus pe Băsescu de la referendum", a fost declaraţia edilului Constanţei - răspuns care a lăsat loc de interpretări.
 
Radu Mazăre îşi doreşte să devină acţionar majoritar al Portului Constanţei, însă planurile sale nu sunt în concordanţă cu cele ale ministrului Transporturilor, Ioan Rus, care a declarat în emisiunea Jocuri de Putere, prezentată de Rareş Bogdan la Realitatea TV, că, în opinia sa, ar trebui să rămână în posesia statului român.
 
Portul Constanţa este administrat de către de o companie deţinută în proporţie de 60% de Ministerul Transporturilor, 20% de Fondul Proprietatea şi 20% de Primăria Constanţa. Nici fostul ministru liberal al Transporturilor, Ramona Mănescu, nu a fost de acord cu descentralizarea Portului Constanţa, pe acelaşţi motiv ca şi Ioan Rus. Plus de asta, ministrul liberal a menţionat în acea perioadă că Radu Mazăre nu are resursele financiare pentru a susţine investiţiile în port.
 
„Să-i dai Portul Constanţa lui Mazăre... ăsta-i un element de dispreţ pentru interesul naţional. Nu am niciun dubiu. Un port care face investiţii de 500 de milioane în ultimul an să-l ia Măzărică, clovnul naţional, să facă ce vrea acolo. Nu se poate, e ca şi când ai da Otopeniul la oraşul Otopeni pentru exploatare", a declarat anterior preşedintele Traian Băsescu.
 
Sursa: evz.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii