Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:40 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PSD se plânge partenerilor externi şi presei străine

ro

07 Jun, 2015 15:15 1215 Marime text
 
Biroul de presă al PSD a trimis astăzi către partenerii externi şi corespondenţii de presă străină un comunicat în care arată:
“Prim-ministrul român Victor Ponta a declarat astăzi sprijinul deplin pentru un sistem judiciar independent, precum și pentru separarea puterilor într-un stat democratic. Făcând clarificări suplimentare la acuzațiile aduse împotriva sa, el a arătat că acest caz a fost construit politic și nu juridic, menit să dea jos Guvernul și să schimbe actuala majoritate parlamentară; opoziția a înregistrat o moțiune de cenzură (cu șanse foarte slabe de a aduna voturi) chiar în ziua în care acuzațiile împotriva lui Ponta au devenit publice. El a subliniat, de asemenea, faptul că a fost acuzat de procurori înainte de a fi audiat sau de a i se oferi șansa de a explica el acuzațiile, care sunt legate de fapte din 2007-2008, cu un presupus prejudiciu de 10.000 de euro - și a căror perioadă de prescripţie a trecut deja.
Întărind sprijinul său pentru instituțiile judiciare, el a declarat: "În cariera mea de procuror și de politician am susținut întotdeauna dezvoltarea lor, și am apărat întotdeauna independența lor, pe care o consider o condiție primordială pentru o societate democratică. Pe de altă parte, am susținut ideea că, în scopul de a construi o astfel de societate, la 25 de ani după căderea unei dictaturi crude, România are nevoie de un Parlament independent și un Guvern liber care să urmeze politicile cetățenilor ce i-au votat."”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii