Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:17 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Protocolul de colaborare între Ministerul Afacerilor Externe și Consiliul Național al Rectorilor

ro

22 Feb, 2018 12:28 1198 Marime text
Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, și președintele Consiliului Național al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu, au semnat astăzi, 22 februarie 2018, un Protocol de colaborare, document care va asigura un cadru consolidat de cooperare între instituția reprezentativă a diplomației române și mediul universitar, adaptat la evoluția instrumentelor tot mai diverse de diplomație culturală, precum și la obiectivele majore asumate de statul român în domeniul politicii externe și al educației.
 
Potrivit MAE, în intervenția susținută în cadrul ceremoniei de semnare, ministrul afacerilor externe a subliniat interesul Ministerului Afacerilor Externe pentru un dialog constant cu tânăra generație: „Promovarea imaginii României trebuie să se sprijine mult mai mult pe contribuția adusă de tineri și pe performanțele acestora atât în domenii tradiționale precum educația, cercetarea, inovația, cultura, știința, cât și în acele componente de actualitate sau emergente ale diplomației secolului al XXI-lea. Vreau să reiterez deschiderea Ministerului Afacerilor Externe pentru un dialog constant cu mediile de cercetare din România şi pentru articularea mai clară a agendei noastre de priorități externe cu proiectele de cercetare ale universităților”.
 
Făcând referire la colaborarea tradițională dintre Ministerul Afacerilor Externe și mediul universitar, ministrul Teodor Meleșcanu a menționat atât modalitățile concrete și diverse prin care diplomația română contribuie la promovarea ofertei educaționale a României și la consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației și cercetării, cât și rolul esențial al universităților în promovarea culturii, limbii și valorilor românești, prin asigurarea unui mediu multicultural de studiu, reunind, în spiritul respectului reciproc, studenți și profesori români și străini.
 
Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Național al Rectorilor, a exprimat satisfacție pentru concretizarea acestui demers, care va oferi noi instrumente de colaborare în vederea promovării realizărilor mediului de învățământ și cercetare din România. În context, a adresat mulțumiri pentru sprijinul permanent oferit delegațiilor universitare de Ministerul Afacerilor Externe, prin misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României.

Sursa foto: MAE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii