Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:04 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Protestele PSD-istilor de 1 Mai

ro

01 May, 2010 15:51 1210 Marime text

Social-democraţii din Olt au renunţat, de 1 Mai, la tradiţionala serbare câmpenească şi obişnuiţii mititei, alegând să se întreţină cu liderii principalelor sindicate din judeţ. ,,În acest an, am decis la nivelul conducerii partidului să marcăm altfel Ziua Internaţională a Muncii. Situaţia economică ne obligă să lăsăm deoparte serbările şi să ne gândim la soluţiile pentru problemele oamenilor, care sunt din ce în ce mai multe şi mai grele", a declarat vicepreşedintele PSD, senatorul Ion Toma, liderul organizaţiei PSD Olt. Acesta are programate pentru ziua de 1 Mai mai multe întâlniri cu liderii principalelor structuri sindicale de pe platforma industrială a Slatinei. Primii care s-au întâlnit cu preşedintele social-democraţilor din Olt au fost reprezentanţii sindicatelor de la Alro Slatina.

Peste 500 de persoane, majoritatea membri PSD, au protestat, azi, în faţa Palatului Administrativ din Bistriţa, cerând demisia Guvernului Boc şi un „1 Mai corect!". Protestatarii au purtat tricouri albe şi roşii inscripţionate cu mesajul „Vrem alt guvern! 1 Mai corect". Ei au venit, în jurul orei 10.00, în coloană, avându-l în frunte pe purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Emil Radu Moldovan, care este liderul judeţean al filialei Bistriţa-Năsăud a PSD. Timp de aproape o oră, protestatarii au scandat „Jos Guvernul!" şi „Hoţii, hoţii!", „Hai să facem poc cu Guvernul Boc!".

Aproape 1.000 de social-democraţi gălăţeni au mărşăluit s, pe cea mai importantantă arteră de trafic a Galaţiului, într-o acţiune îndreptată împotriva Guvernului Boc. La manifestaţie au participat senatorulPSDGheorghe Saghian, deputatul Florin Pâslaru şi europarlamentarul Adriana Ţicău. Cei aproape 1.000 de manifestanţi au pornit la ora 10.00 de la Casa de Culturăa Sindicatelor dinGalaţi şi s-au deplasat pe strada Brăilei, pe prima bandă de circulaţie, sub escorta poliţiei şi ajandarmilor.Social-democraţii au mărşăluit în tăcere, însă au afişat culoarea partidului -roşu- şi au împărţit pliante cu mesajul: "Guvernul Boc, 1Mai rău nu se poate. PSD cere demisiua Guvernului Boc. Veniţi alături de noi. Vrem un alt guvern, 1 Mai corect cu pensionarii, profesorii, şomerii."

Sursa: newsin.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii