Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:08 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Promisiunea l-a adus în faţa Curţii de Apel pe un șef de serviciu fiscal

ro

28 Jul, 2016 11:19 1463 Marime text
Costa Goian,  șeful Serviciului Fiscal Orășenesc Oravița, se află în arest, după ce a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii anticorupție.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată a acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.

Potrivit anchetatorilor, „suspectul Goian Costa, în calitate de șef al Serviciului Fiscal Orășenesc Oravița, a pretins printr-un intermediar de la un om de afaceri, suma de 7.000 euro promițând că-și va exercita influența asupra factorilor de decizie din cadrul A.N.A.F., în sensul de a nu se dispune măsurile legale ce se impuneau a fi aplicate cu ocazia unui control efectuat la firma acestuia din urmă“.

„În același context“, au adăugat anchetatorii, „la data de 27 iulie 2016, prin același intermediar, suspectul Goian Costa a primit efectiv suma de 24.000 lei din totalul de 30.000 lei pretinși inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante“.

Astăzi, șeful serviciului fiscal urmează să fie prezentat Curții de Apel Timișoara cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii