Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:08 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiectul Poliţiei Române - “Creativi şi preventivi”, la final

ro

24 May, 2015 11:16 838 Marime text
 
Pe parcursul a patru luni din acest an, Poliţia Română, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, a derulat proiectul „Creativi şi preventivi”. Acesta a avut drept scop, atât prevenirea victimizării minorilor, cât şi creşterea gradului de apropiere dintre copii şi tineri şi Poliţia Română. Proiectul, care s-a derulat în perioada februarie – mai, a fost implementat de Institutul de Cercetare şi prevenire a Criminalităţii din Inspectoratul General al Poliţiei Române în parteneriat cu Palatul Naţional al Copiilor. Pe parcursul desfăşurării acestui proiect au fost organizate o serie de sesiuni de informare preventivă, susţinută de către ofiţerii de prevenire, privind siguranţa copiilor acasă, pe stradă, la şcoală şi în mediul online, având ca beneficiari peste 100 de copii ce frecventează cercurile Palatului Copiilor.
De asemenea, în cursul lunii aprilie  a acestui an, a fost organizată o vizită la sediul Poliţiei Române, în cadrul căruia 40 de elevi de la Cercul de informatică au vizitat diverse departamente din I.G.P.R. şi au discutat cu privire la pericolele din mediul online cu specialişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate-Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice. Tema centrală a proiectului a reprezentat-o concursul tematic, denumit ,,Creativi şi Preventivi”, ce a constat în realizarea unor lucrări pe tema “Copii în siguranţă”, de către membrii cercurilor Jurnalism, Pictură, Bandă desenată, Informatică, Modelaj&ceramică. Competiţia s-a bucurat de un real interes în rândul copiilor, un număr de 65 de participanţi  elaborând materiale cu tematică preventivă ce au fost înscrise în concurs. Concursul  a vizat  implicarea copiilor în realizarea unor creaţii cu mesaj preventiv, care vor fi ulterior diseminate altor minori, determinând adoptarea unor atitudini şi comportamente antivictimale.
În acest fel “Creativii” din cadrul cercurilor menţionate au devenit “Preventivi” şi, prin lucrările lor, îi vor învăţa şi pe alţi copii să fie în siguranţă, devenind astfel mici formatori în educaţie preventivă. În urma concursului, cele mai bune materiale, pe domenii de creaţie, vor fi  expuse şi premiate în cadrul unui eveniment festiv organizat la Palatul Naţional al Copiilor, în data de 25 mai a.c., începând cu ora 13.00. De asemenea, toţi participanţii la concurs vor primi premii de încurajare.
În cadrul aceluiaşi eveniment, avându-se în vedere faptul că 25 mai a fost declarată, la nivel internaţional, “Ziua Internaţională a Copilului Dispărut”, Poliţia Română a organizat şi un moment dedicat acestui eveniment, ce constă în prezentarea unor recomandări vizând prevenirea dispariţiilor de minori, acest moment fiind organizat în colaborare cu Centrul FOCUS pentru copii dispăruţi şi exploataţi sexual.  
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii