Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:04 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiectil neexplodat la Târguşor

ro

02 Apr, 2012 20:01 803 Marime text
Echipa de pirotehnicieni a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea” al judeţului Constanţa a fost solicitată astăzi să intervină în localitatea Târguşor unde a fost descoperit un element de muniţie neexplodat. Un cetăţean a apelat numărul unic de urgenţă 112 şi a anunţat că în are în gospodărie un proiectil. Pirotehnicienii ISU „Dobrogea” s-au deplasat de urgenţă în localitatea Târguşor unde au identificat, ridicat, transportat şi depozitat în vederea distrugerii un proiectil de artilerie, de calibru 152 mm. Bărbatul le-a spus pirotehnicienilor ca a găsit proiectilul pe câmp în urmă cu mulţi ani, l-a adus în propria curte şi a anunţat abia acum autorităţile pentru că a tot văzut la televizor cât de periculoase pot fi aceste obiecte. 
Menţionăm că muniţia nu avea focos ceea ce înseamnă că putea să detoneze numai dacă ar fi fost băgat în foc sau supus operaţiunilor de tăiere. 
  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii