Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:33 21 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect susținut de senatori și de Protecția Consumatorilor Aviz favorabil pentru conversia creditelor în moneda națională

ro

18 Jun, 2014 19:17 1036 Marime text
Plenul Senatului a adoptat astăzi un proiect legislativ care îi ajută pe românii care s-au îndatorat la bancă.

Proiectul pune punct creșterii ratelor lunare la bănci ca urmare a fluctuațiilor cursului de schimb valutar, iar propunerea a primit aviz favorabil de la două comisii din cadrul Senatului.

Mai precis, propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2010 privind contractele pentru consumatori a primit aviz favorabil de la Comisia juridică și de la Comisia pentru drepturile omului din Senatul României. Senatul a adoptat raportul favorabil pe care inițiativa legislativă l-a primit de la Comisia pentru buget.

Mai mult, propunerea legislativă se bucură de susținerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Creditele neperformante și restante la bănci au ajuns o problemă socială în România, iar  românii împovărați de majorarea ratelor bancare din cauza creșterii cursului de schimb valutar pot opta pentru conversia creditelor fără costuri suplimentare, comisioane sau garanții adiționale, prevede proiectul de lege.

Prin această lege consumatorii vor avea dreptul să solicite protecție, astfel încât ratele lunare să nu fie dublate sau triplate din cauza ratei de schimb valutar.

Foarte mulți români au contractat credite în monede străine ale căror rate de schimb au fluctuat în mod haotic, din cauza crizei financiare. Ratele au crescut exponențial, astfel încât foarte mulți români au ajuns chiar în imposibilitate de plată, fiind astfel supuși riscului executărilor silite.
Măsura a fost susținută de deputatul Ana Birchall, inițiatorul proiectului de lege, alături de 130 de senatori și deputați cosemnatari. Propunerea legislativă va fi înaintată la Camera Deputaților, care este Camera decizională.

Beneficii pentru români:

• Inițiativa legislativă ajută românii care au credite în monede străine să nu mai plătească ratele lunare bancare majorate exclusiv datorită fluctuațiilor schimb valutar;
• De propunerea legislativă beneficiază consumatorii de credite, persoane fizice sau juridice;
• Consumatorii de credite au dreptul să ceară conversia creditelor în moneda națională sau într-o altă monedă pe care o aleg, fără comisioane, garanții sau costuri suplimentare;
• Instituția de creditare este obligată să informeze consumatorul atunci când suma datorată în moneda străină crește cu mai mult de 20% față de varianta în lei;
• Măsura vizează atât creditele prezente, cât și cele viitoare. Nu creează tratamente diferențiate, inegale sau discriminări, deoarece se aplică în mod uniform, respectând normele și principiile egalității de drepturi;
• Inițiativa legislativă este în linie cu legislația europeană. Cetățenii români vor beneficia de aceleași drepturi ca și ceilalți cetățeni europeni.

Ti-a placut articolul?

Comentarii