Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:10 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect inedit Cum învaţă elevii de la Şcoala „Gh. Ţiţeica“ din Constanţa să aprecieze educaţia cu ajutorul unui măr

ro

30 Oct, 2016 14:53 9599 Marime text
O dată la patru ani, la sfârşitul lunii octombrie, la Școala Generală „Gheorghe Țițeica” din Constanța se derulează proiectul „Săptămâna mărului”, inițiat de Neli Dimancea, profesor pentru învățământul primar. Astfel, când elevii fiecărei promoții ajung în clasa a III-a, învăţătoarea îi implică pe micuți timp de cinci zile în activități legate de minunatul fruct.
 
„Lectura creativă a Programei școlare îi permite oricărui dascăl pasionat să iasă din rutină și să își îndrume elevii spre activități în care fiecare dintre aceștia să fie pus în valoare, îmbinând resursele teoretice cu cele practice”, spune Neli Dimancea, coordonatoarea proiectului.
 
Concret, de luni, elevii clasei a III-a B au abordat mărul din perspectivă științifică, familiarizându-se cu evoluția acestuia de la sămână la fruct, într-o perpectivă interactivă susținută de imagini și filmulețe concludente.
 
Marți, copiii au intrat în lumea basmului, alături de „Prâslea cel voinic și merele de aur” sub îndrumarea Ancăi Moșoiu, bibliotecara instituției, după care și-au pus cele șase pălării gânditoare și au plecat în căutarea ”Legendei mărului”. Ora de matematică s-a transformat în calcul al cantităților de ingrediente necesare fabricării merelor în pijamale, o delicioasă rețetă pe care elevii au notat-o cu zece după degustarea produsului obținut. În același spirit, orele de engleză și de religie au presupus activități legate de fructul-temă a proiectului. Cei mici au învățat să dăruiască mere în semn de apreciere a activității unui cadru didactic – An apple for the teacher -, asemenea elevilor englezi și americani.
 
Este de remarcat faptul că activitatea s-a extins și la nivelul claselor pregătitoare, elevii clasei a III-a B, împărțiți în grupuri de câte cinci, vizitându-i pe cei mai mici dintre școlari. Ei le-au vorbit prichindeilor despre beneficiile mărului și le-au împărțit fructe proaspete, îndemnându-i spre a avea o conduită alimentară sănătoasă.
 
În ansamblu, proiectul ”Săptămâna mărului” a presupus și implicarea părinților care au ajutat la fabricarea prăjiturilor cu ...mere, evident, și la plantarea câtorva puieți. A fost o reușită pentru părinți și pentru cadre didactice, hotărâți cu toții să transforme o săptămână obișnuită de școală într-o manifestare care să presupună modelarea de atitudini pozitive și de comportamente corecte din punct de vedere alimentar.
 
În altă ordine de idei, tot săptămâna trecuta, s-a derulat proiectul internațional ”Read for the record”. Joi, 27 octombrie, în cadrul unei ceremonii, Școala ”Gheorghe Țițeica” a primit premiul pentru cea mai mare comunitate din Constanța care a citit aceeași poveste în limba română și în limba engleză, „The Bear ate your sandwich“ de Julia Sarcone-Roach.
 
Instituția constănțeană a avut cel mare număr de elevi înscriși și cele mai multe aprecieri, fiind răsplătită cu o diplomă de merit, înmânată coordonatoarei proiectului, Alina Nedelcu, profesor pentru învățământul primar, și cu premii în cărți în valoare de 300 RON, care au fost donate bibliotecii școlii pentru a putea fi consultate de către toți cei interesați.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii