Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:29 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect de 10 milioane de euro pentru fluviul Dunărea

ro

22 Jun, 2014 18:16 1340 Marime text
În prezent, instituţiile din România, împreună cu cele de resort din Bulgaria, implementează proiectul „Danube Water integrated management”. Acesta este un proiect de 10 milioane de euro care are ca scop principal modernizarea şi dezvoltarea programului integrat de măsurători calitative și cantitative pe sectorul comun al fluviului Dunărea, de către România și Bulgaria, potrivit unui comunicat al Administraţia Naţională "Apele Rromâne" (ANAR). Proiectul ar dura aproximatvi doi ani şi jumătate, finalul fiind în luna februarie a anului 2015.  În cadrul proiectului ar trebui să de observe o îmbunătățire substanțială a activităților de monitorizare a apelor din lunca Dunării, atât pentru fluviu, cât și pentru acviferul cu care acesta face schimb de ape, precum și în aval de utilizatorii principali ai apei, centralele electro-nucleare de la Kozlodui, Cernavodă și câmpurile de exploatare și prelucrare ale petrolului din Serbia și România. De asemenea, vor fi achiziţionate două nave de supraveghere a calității apei, ca instrumente pentru asigurarea unei intervenții rapide în cazul unei poluări majore cu petrol pe fluviul Dunărea, se mai arată în comunicat.

Cu prilejul Zilei Internaţionale a Dunării, care se sărbătoreşte pe data de 29 iunie, ANAR va participa, alături de partenerii săi, în cadrul proiectului Let's DO IT, Danube! şi va organiza mai multe acţiuni educative, de implicare şi conştientizare a importanţei pe care o are fluviul Dunărea în viaţa lor. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii