Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:27 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Programul ceremoniilor de deschidere a noului an universitar în instituţiile militare de învăţământ din ţară

ro

28 Sep, 2018 17:26 1853 Marime text

Luni, 1 octombrie, în instituţiile militare de învăţământ superior vor avea loc festivităţi de deschidere a anului universitar, la care alături de studenţi, cursanţi şi membri de familie ai acestora, vor fi prezenţi reprezentanţi ai conducerii Ministerului Apărării Naţionale, Statului Major al Apărării și categoriilor de forțe ale armatei, personalul didactic, oficialităţi ale administraţiei publice locale, cadre militare în activitate şi în rezervă.
Activităţile sunt programate după cum urmează:

- La Universitatea Naţională de Apărare “Carol I” (UNAp) din Bucureşti, începând cu ora 10.00.
- La Academia Tehnică Militară “Ferdinand I” (ATM) din București, începând cu ora 08.00.
- La Academia Forţelor Aeriene ”Henri Coandă” (AFA) din Braşov, începând cu ora 11.00.
- La Academia Forţelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” (AFT) din Sibiu, începând cu ora 10.00.
- La Academia Forţelor Navale “Mircea cel Bătrân” (AFN) din Constanţa, începând cu ora 11.00.
- La Institutul Medico-Militar din Bucureşti, începând cu ora 8.00 iar la Institutul Medico-Militar din Târgu Mureş, începând cu ora 10.00.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii