Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:36 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorii DNA au cerut o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru Călin Popescu Tăriceanu. Când se vor pronunța magistrații în dosar

ro

08 May, 2018 11:45 1506 Marime text
Procurorii DNA au cerut, marţi, la Instanţa supremă, o pedeapsă de trei de închisoare cu executare pentru preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în dosarul în care acesta este acuzat de mărturie mincinoasă.
 
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în discuţie marţi ultimul termen în dosarul lui Călin Popescu-Tăriceanu, ocazie cu care procurorul de şedinţă a reiterat acuzaţiile din rechizitoriu, iar avocatul a susţinut pledoariile finale în acest caz, transmite Agerpres.ro
 
Instanţa a rămas în pronunţare, urmând să anunţe decizia pe data de 22 mai.
 

La termenul de marţi, procurorul DNA a susţinut, în faţa instanţei, că preşedintele Senatului, la fiecare ocazie, a făcut totală abstracţie de faptul că acuzaţiile sunt probate temeinic, iar într-un "act de totală aroganţă" a venit cu tot felul de probe sau justificări pentru menţinerea propriei versiuni a relatărilor, adăugând că acesta a avut "apărări puerile, nedemne de pregătirea superioară".
 
De asemenea, anchetatorul a arătat că "obligaţia de a fi onest îi este total străină lui Călin Popescu-Tăriceanu".
 

"Aşadar apreciem că, dincolo de orice dubiu, rezultă săvârşirea faptei, astfel că cerem condamnarea sa la pedeapsa de trei ani de închisoare cu executare. Doar aşa se poate corecta comportamentul şi asigurarea rolului pedepsei. La stabilirea pedepsei şi cuantum aveţi în vedere complexitatea faptei şi impactul social produs de o astfel de faptă săvârşită de către un fost prim-ministru", a spus reprezentantul DNA.

 
La rândul său, avocatul lui Călin Popescu-Tăriceanu le-a cerut magistraţilor să excludă procesele verbale emise în baza mandatelor pe siguranţă naţională din perioada 2008 - 2014, precizând că nu au ''relevanţă şi fundament''.
 
Apărătorul a mai arătat că fapta de care este acuzat clientul său nu se bazează pe probe.
 
Tot la termenul de marţi, atât reprezentantul DNA, cât şi avocatul lui Călin Popescu-Tăriceanu au solicitat instanţei schimbarea încadrării juridice, şi anume menţinerea doar a infracţiunii de mărturie mincinoasă şi eliminarea celei de favorizare a făptuitorului.
 
Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului.
 
Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.

Sursa: AGERPRES
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii