Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:22 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorii din Suceava iau măsuri împotriva unui bărbat suspect de violență în familie

ro

02 Oct, 2015 17:01 1437 Marime text
 
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Vasile Ciornei sub aspectul săvârşirii tentativei la  infracţiunea de violenţă în familie.
 
Astăzi, inculpatul, aflat în stare de reţinere, a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava, care a admis cererea şi a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.
 
Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, la data de 27 septembrie 2015, în jurul orei 19:30, inculpatul Ciornei Vasile s-a deplasat în comuna Putna la domiciliul fetelor sale minore, (vătămate) şi, în timp ce se afla în curte, pe fondul unui incident anterior, inculpatul a lovit-o pe pe una din fete cu un cuţit. Alarmată de strigătele surorii sale, cealaltă fiică a sa a ieşit în curte, iar inculpatul a exercitat şi asupra acesteia acelaşi tip de violenţe. Ambele minore au prezentat leziuni în zone vitale, produse prin lovire repetată cu un cuţit, care au necesitat pentru vindecare 18 – 19 zile de îngrijiri medicale, leziuni care nu au pus viaţa victimelor în primejdie.
 
Fapta inculpatului, constând în exercitarea unor acte de violenţă în zone vitale cu un cuţit (instrument apt a produce leziuni grave sau chiar decesul unei persoane) asupra fiicelor sale minore, cu consecinţa producerii unor leziuni grave acestora, întregeşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de tentativă la violenţă în familie – infracţiune de tentativă la omor calificat cu subiect activ special.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.



Sursa foto: o9noapte.wordpress.com
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii