Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:29 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procesul în care Ridzi cere întreruperea executării pedepsei, amânat

ro

10 Jul, 2015 17:24 1826 Marime text
 
Judecătorii de la Tribunalul Ilfov au amânat astăzi, pentru 4 septembrie, judecarea cererii fostului ministru al Tineretului și Sportului Monica Iacob-Ridzi de întrerupere a executării pedepsei de cinci ani închisoare primite în dosarul legat de organizarea Zilei Tineretului din 2009, informează Agerpres.

Instanța a stabilit ca, în luna septembrie, să fie audiați doi martori, Cristian Călin Nazare și Mihaela Marin Țârlea, urmând a se reveni cu o adresă către INML, pentru a se înainta lista experților care au participat la consultarea Monicăi Ridzi și redactarea raportului de expertiza medico — legală efectuat în acest caz, precum și fotocopii de pe toate actele cu caracter medical care au fost avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză.

Monica Ridzi a cerut întreruperea executării pedepsei, invocând faptul că trebuie să efectueze o serie de investigații medicale care nu pot fi realizate în sistemul medical din penitenciar, deoarece are mai multe probleme medicale și o imunitate foarte scăzută.



Sursa: Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii