Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:50 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prinşi în flagrant când vindeau cannabis

ro

13 Jul, 2012 20:05 1311 Marime text
Doi tineri din Constanţa au fost prinşi în flagrant de către poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T., în timp ce comercializau cannabis. 600 de grame de cannabis, descoperite la locuinţa unuia dintre suspecţi, au fost ridicate în vederea confiscării.

Aseară, poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa  l-au prins în flagrant pe M. Adrian, de 22 de ani, care deţinea în mod ilicit, în vederea vânzării, 5 grame de cannabis, porţionat. Cercetările au continuat, astfel că, o jumătate de oră mai târziu, a fost prinsă în fragrant şi persoana de la care se aproviziona M. Adrian, respectiv D. Alexandru, de 28 de ani care, de asemenea deţinea în vederea vânzării alte 5 grame de cannabis. Din investigaţiile efectuate a reieşit că D. Alexandru şi-a organizat o cultură ilicită de cannabis în garsoniera în care locuia. În urma percheziţiei efectuate la domiciliul acestuia, poliţiştii au identificat 9 ghivece, în care se aflau 14 plante de cannabis mature, de aproximativ 1-1,5 m. înălţime, ce aveau condiţii de creştere asigurate prin dispozitive de irigare, iluminare artificială şi control al temperaturii. Pe numele celor doi suspecţi, poliţiştii B.C.C.O. Constanţa şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanţa au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, faptă pedepsită cu închisoarea de la 3 la 15 ani, iar cannabisul descoperit, 600 de grame, evaluat la 30.000 de lei, a fost ridicat în vederea confiscării.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii