Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:26 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

la Iaşi Prins cu droguri de mare risc

ro

29 May, 2015 11:37 1055 Marime text
 
Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Iaşi au surprins în flagrant delict un bărbat, în timp ce primea un colet care conţinea aproape 1.5 kg de droguri de mare risc. Cel în cauză a fost reţinut, iar ulterior arestat preventiv.
 
Potrivit Poliţiei Române, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi au surprins în flagrant delict un bărbat, în timp ce primea un colet în care se aflau droguri de mare risc.
 
Din cercetări a reieşit că cel în cauză i-ar fi solicitat unei alte persoane să-i comande de pe un site 2.800 de grame de Acacia Confuza Inter Root Bark Powder, Taiwan Acacia.
 
La  data de 10 martie a.c., la un oficiu poştal din judeţul Iaşi a ajuns un colet de 1,5 kg., expediat din Taiwan, ce conţinea 1.410 grame de pulbere, respectiv DMT (N,N-dimethyltryptamine), drog de mare risc.
 
La data de 27 mai a.c., cel în cauză a fost depistat în flagrant de poliţişti, în timp ce primea coletul cu droguri.
 
Acesta este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de complicitate la introducere, fără drept, în ţară de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc.
 
Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind ulterior prezentat  Tribunalului Iaşi, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii