Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:41 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE 6. Avocatul edilului afirmă că acuzațiile DNA sunt „nefondate” Sorin Oprescu, reţinut de DNA

ro

06 Sep, 2015 08:37 1535 Marime text
 
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA, el fiind acuzat de luare de mită.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 06.09.2015, ora 00.33, până la data de 07.09.2015, ora 00.33, a lui Sorin Oprescu, primar al municipiului Bucureşti, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

„În perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a înființat în administrația locală din Municipiului București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea Primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului Primarului Municipiului București.

Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferența era remisă funcționarilor din cadrul aparatului primarului Municipiului București, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru inculpatul Oprescu Sorin Mircea.

Concret, membrii grupului, persoane cu funcţii de conducere din cadrul a două instituţii publice din subordinea Primarului Municipiului București facilitau câștigarea contractului, vorbeau cu angajaţii din subordine să accepte documentația de atribuire, precum și să aprobe și dispună efectuarea plății facturilor emise de firmele respective, foarte repede față de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcții de conducere în aparatul Primarului Municipiului București, precum și pentru Primar.

La data de 05.09.2015, în baza unei înțelegeri prealabile cu conducătorul unei instituții publice din subordinea sa și o persoană de încredere a primarului, inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a primit de la primul suma de 25.000 euro din totalul de 60.000 euro pretinși de cei doi de la un număr de patru denunțători pentru edilul municipiului Bucureşti”.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Lui Sorin Oprescu i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, urmând ca acesta să fie prezentat, la data de 06 septembrie 2015, Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile", a comunicat DNA. 

UPDATE 6, ora 12.22

Alexandru Chiciu, avocatul edilului capitalei Sorin Oprescu, afirmă că acuzațiile DNA sunt nefondate și se bazează pe „deducții'' ale unor persoane.Totodată, el subliniază că Direcția națională Anticorupție ar fi trebuie să „clarifice'' mai bine dosarul lui Oprescu.

Citește și AVOCAT OPRESCU
„LA O PRIMĂ ANALIZĂ A DOSARULUI POT SPUNE CĂ ACUZAȚIILE DNA SUNT NEFONDATE”​


UPDATE 5, ora 12.01

Sorin Oprescu a oferit o declaraţie în exclusivitate pentru România TV pe tema unei posibile anchete a DNA pe numele său. Invitat în studio pe 19 iulie, în ziua inaugurării Pasajului Piaţa Presei Libere, Sorin Oprescu a fost întrebat dacă are motive să se teamă de DNA, iar răspunsul său a fost că „nimeni nu are motive să nu se teamă", relatează România TV.

Citește și OPRESCU, DESPRE ANCHETA DNA
„FIECARE RĂSPUNDE PENTRU CEEA CE FACE”



UPDATE 4, ora 11.21

Subordonați și apropiați ai lui Oprescu au fost aduși astăzi la sediul DNA.

Citește și SUBORDONAȚI ȘI APROPIAȚI AI LUI OPRESCU, ADUȘI LA DNA

UPDATE 3, ora 10.53

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, deţine, potrivit declaraţiei sale de avere, două terenuri intravilane, în Ciolpani şi în Predeal, o vilă şi un apartament, precum şi obiecte de artă, de cult şi bijuterii în valoare de 91.000 de euro, iar în conturi are aproximativ 156.000 de lei şi 33.000 de euro.

Citește AVEREA LA VEDERE A LUI OPRESCU. O VILĂ, UN APARTAMENT, OBIECTE DE LUX ȘI ZECI DE MII DE EURO ÎN CONTURI

UPDATE 2, ora 10.01

Lui Sorin Oprescu i s-ar fi organizat un flagrant delict, întreaga operaţiune fiind filmată

Citește și OPRESCU A FOST DENUNŢAT DE PATRU PERSOANE. PRIMARULUI I-AR FI FOST ORGANIZAT UN FLAGRANT

UPDATE 1, ora 09.31

Procurorii DNA efectuează astăzi percheziţii la mai multe persoane implicate în cazul primarului Capitalei, Sorin Oprescu. Percheziţiile au început de dimineață, în jurul orei 6.00 şi au loc la domiciliul primarului şi respectiv a altor persoane, dar şi la trei instituţii publice: Primăria Capitalei, Administraţia cimitirelor şi Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti.


Citește și DNA. PERCHEZIŢII ACASĂ LA OPRESCU ŞI LA TREI INSTITUŢII PUBLICE




Sursa: Digi 24
Sursa foto: enational.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii